"Muzee care plâng"

Memoria Bucureştilor este conservată nu numai de străzi, ci şi de multe din casele sale, devenite celebre din diferite motive, dar mai ales pentru că ele au aparţinut şi au fost locuite de unele din cele mai reprezentative personalităţi ale vieţii culturale şi artistice ale României din diferite perioade.

Întrebarea este dacă locuitorii Capitalei cunosc şi au vizitat aceste case memoriale care altfel riscă să rămână în uitare. Ne permitem să adresăm această întrebare celor care şi-au luat răgazul să urmărească această rubrică. Să-mi fie iertat, dar cred că răspunsul la această întrebare este, în bună măsură, negativ, bazându-mă pe informaţiile obţinute de la custozii acestor case care adesea mi s-au plâns că numărul vizitatorilor este destul de redus, motivul principal fiind acela că ele nu se bucură de popularizarea pe care o merită, rămânând, în bună măsură, în anonimat. Nu întâmplător, în presa românească şi pe internet a început să fie vehiculată expresia "Muzee care plâng", cum este în site-ul cu acest titlu datorat lui Florin Marin, în care se arată: "Capitala are în parohie, nu se ştie pentru cât timp, o salbă de bijuterii care mai de care mai strălucitoare: casele muzeale şi moştenirea educaţională lăsată locuitorilor oraşului de cei mai mari români".

Că un asemenea interes potenţial există ne-o dovedeşte afluenţa de vizitatori din "Noaptea uşilor deschise". Să se datoreze aceasta doar faptului că "intrarea" este liberă ? Nu cred, dat fiind că oricum la noi taxa de intrare la muzee este destul de mică.

De aceea, "pro memoria", ne permitem să (re)amintim câteva din casele şi muzeele memoriale ale Bucureştilor, în speranţa că vom contribui, măcar în parte, la sporirea interesului pentru vizitarea lor.

De fapt, nici nu este prea greu, căci numărul unor asemenea "sedii ale memoriei" nu este prea mare. A