La sondajul Avangarde 67% dintre dintre cei 56% de respondenţi care au declarat că sigur vor merge la referendum pe 29 iulie au anunţat că vor vota pentru demiterea preşedintelui suspendat, Traian Băsescu.
La sondajul realizat de Grupul de Studii Socio-Comportamentale „Avangarde” şi prezentat de Agerpres, 67% dintre români au declarat că vor vota pentru demiterea preşedintelui, în timp ce 33% vor vota împotrivă la referendumul din 29 iulie pentru demiterea şefului statului. Aceste procente se referă la cei 56% dintre respondenţi care au declarat că sigur vor participa la vot.
Totodată, 80% dintre cei intervievaţi au declarat că mai degrabă nu au încredere în Traian Băsescu, pe când 19% au afirmat că au încredere. Pe de altă parte, 55% dintre respondenţi au declarat că Traian Băsescu ar trebui suspendat cât mai urgent pentru că a încălcat Constituţia de foarte multe ori, 19% consideră că ar trebui suspendat doar dacă CCR va fi de acord, în timp ce 17% au spus că nu ar trebui suspendat pentru că nu a încălcat niciodată Legea fundamentală.
În ceea ce priveşte intenţia de vot, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru Parlament, din cei 56% care au declarat că sigur vor participa la vot, 61% ar vota cu USL, 18% cu PDL, 10% cu PP-DD, 5% cu UDMR, 2% cu PRM şi 1% cu UNPR. De asemenea, la întrebarea “Care dintre următoarele fapte sunt mai grave pentru un politician”, 51% dintre respondenţi au optat pentru varianta “Furt din bani publici”, 31% pentru “Minciună”, 8% pentru “Abuz în funcţie”, 2% pentru “Plagiat”, 2% pentru “Presiuni/ameninţări publice şi/sau personale”, iar 6% nu au ştiu sau au preferat să nu răspundă.
Sondajul, care a fost autofinanţat de Avangarde, a fost realizat în perioada 7-11 iulie pe un volum de 1150 de persoane de peste 18 ani, tipul eşantionului este probabilistic stratificat, iar eroarea maximă tolerată este de +/- 2,