Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Apa rationalizata pentru 125.000 de ieseni

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 13 iulie 2012 ·

Cand toate companiile incearca sa atraga clienti, ApaVital nu stie cum sa scape de ei In zona metropolitana si in mediul rural, apa ajunge la consumatori cu taraita. In unele sate, s-a trecut la sistemul folosit la masini inainte de 1989: unii primesc apa in zilele pare, altii, in zilele impare. In fiecare zi primim telefoane de la cititori care se plang ca, atunci cand curge apa, presiunea e atat de mica incat abia te poti spala pe dinti. Culmea, oficialii ApaVital spun ca nu exista probleme cu volumul apei din sursele de alimentare. Problema consta in diametrul prea mic al conductelor. Reprezentantii ApaVital resping insa solutia montarii unor conducte cu un diametru mai mare. "Vara ar fi folositoare, dar iarna vine Sanepidul si ne amendeaza pentru ca apa isi pierde din calitate stand mult in conducta", spune directorul societatii. Seceta continua sa faca ravagii in judet, iar primii care se inscriu pe lista vinovatilor intocmita de cetateni sunt reprezentantii ApaVital. Situatia s-a transformat intr-un circ al absurdului: oamenii vor sa aiba apa si sunt dispusi sa plateasca pentru aceasta, operatorul de apa-canal are tot interesul sa vanda, dar este incapabil sa o faca. Problema furnizarii de apa cu portia in judet a ajuns, ieri, pe masa Comitetului pentru Situatii de Urgenta, in cadrul unei sedinte ordinare. „Nu facem fata" Potrivit directorului ApaVital, Ion Toma, iesenii din municipiu nu au motive sa-si faca griji ca nu vor gasi apa in robinete, insa necazul nici nu exista in aceasta zona. Lipsa apei chinuieste de ceva vreme multe dintre localitatile iesene din mediul rural, oficialii ApaVital dand vina pe clientii care nu ar sti sa consume rational apa potabila. „Sursele principale de apa ale municipiului Iasi nu ne creeaza probleme privind alimentarea cu apa. In zona metropolitana avem probleme, in Barnova si Buciumul superior, pentru ca, mergand la capacitat

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie,în Suceava: Două maşini, în care se aflau şapte persoane, s-au ciocnit/ Patru victime erau încarcerate, fiind declarate moarte/ Un copil, găsit mort sub o maşină răsturnată/ Alţi doi copii, la spital - FOTO, VIDEO

News.ro acum 11 ore
Două autoturisme s-au ciocnit, sâmbătă după-amiază, pe DN 2, în judeţul Suceava, în acestea aflându-se şapte persoane. Patru dintre victime, adulte, au fost încarcerate, iniţial trei din ele fiind declarate decedate. Pentru a patra s-au făcut manevr

MAE Alți trei cetățeni români au fost găsiți decedați în Spania în urma inundațiilor. Trei sunt dispăruți

Ziua Constanta acum 8 ore
În continuarea comunicărilor privind situația cetățenilor români din Comunitatea Valenciană - Regatul Spaniei, afectați de inundații, Ministerul Afacerilor Externe informează că, potrivit informațiilor confirmate de către autoritățile spaniole, alți

Joe Biden îl va primi pe Donald Trump la Casa Albă pentru discuții despre tranziția de putere

Ziare.com acum 8 ore
Joe Biden îl va întâmpina pe Donald Trump, viitorul președinte al SUA, miercuri la ora 16:00 GMT, în Biroul Oval, conform anunțului purtătoarei de cuvânt Karine Jean-Pierre, citată de AFP și Agerpres. Biden a promis că va asigura un transfer de pute

Craiova a prins roşu în obraji, după 3-1 cu Hermannstadt

Mediafax acum 8 ore
În etapa a a 16-a din Superliga de fotbal, Universitatea Craiova a trecut sâmbătă, cu 3-1, de nevoiaşa FC Hermannstadt, pe arena „Ion Oblemenco”. Oaspeţii au deschis scorul prin Chiţu (12), dar s-a intrat la pauză cu o remiză, Kolic egalând din pena

Primii români din diaspora au votat prin corespondență pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare

HotNews acum 12 ore
Compania Naţională „Poşta Română” (CNPR) a anunţat, sâmbătă, recepţionarea primelor voturi prin corespondenţă trimise de către cetăţenii români din diaspora pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din 2024. „Această acţiune face parte din ang

Incendiu într-un mall din Alba Iulia, provocat de un copil lăsat nesupravegheat

Ziare.com acum 7 ore
Sâmbătă seara, clienții unui mall din Alba Iulia au fost evacuați de urgență după ce un incendiu a izbucnit în zona de menaj a unui supermarket. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, Alex Crișan, c

Premier League: FC Liverpool – Aston Villa 2-0

News.ro acum 5 ore
Echipa engleză FC Liverpool a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Aston Villa, în etapa a 11-a din Premier League. „Cormoranii” au marcat primul gol al meciului de pe Anfield în minutul 20. Pasă Mohamed Salah şi finalizare Dar

Vladimir Putin a ratificat tratatul de parteneriat strategic cu Coreea de Nord

Ziare.com acum 6 ore
Președintele rus Vladimir Putin a ratificat un tratat care consolidează parteneriatul strategic dintre Moscova și Coreea de Nord, tratat ce include o clauză de apărare reciprocă, relatează Reuters. Acordul a fost semnat de Putin și liderul nord-core

„Crimeea s-a dus!”. Ucraina trebuie să se concentreze pe pace, nu pe teritoriu, spune Bryan Lanza, consilier de rang înalt al lui Donald Trump

News.ro acum 6 ore
Bryan Lanza, strateg al Partidului Republican şi un consilier senior al preşedintelui ales Donald Trump, a explicat la BBC că viitoarea administraţie se va concentra pe obţinerea păcii în Ucraina, mai degrabă decât să permită ţării să-şi recâştige t

Un consilierul al Trump dă frisoane Ucrainei: Crimeea a dispărut

Mediafax acum 8 ore
Donald Trump se aşteaptă ca Zelenski să aibă „o viziune realistă pentru pace” în Ucraina. Un consilier al preşedintelui ales american, Bryan Lanza, a declarat pentru BBC că următoarea administraţie se va concentra mai degrabă pe obiectivul realizări

Vremea

București
acum

dum.

5°/7°
lun.

6°/10°
mar.

6°/8°
mie.

7°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/10°
lun.

2°/10°
mar.

5°/10°
mie.

4°/8°
Constanta
acum

dum.

6°/13°
lun.

10°/13°
mar.

9°/12°
mie.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-0°/9°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

3°/8°
Timisoara
acum

dum.

0°/11°
lun.

2°/10°
mar.

4°/10°
mie.

3°/10°