Romania si Bulgaria sunt pe cale sa esueze in primul lor test de la aderarea la Uniunea Europeana, pe 1 ianuarie 2007, odata cu publicarea rapoartelor cruciale privind progresele din domeniul justitiei.
Romania are de infruntat critici fara precedent, din cauza incercarilor suspecte ale noului Guvern de a relaxa echilibrul institutional, in timp ce Bulgaria se confrunta cu acuzatii privind legaturile dintre oficialii guvernamentali si crima organizata, informeaza agentia Novinite, preluand EurActiv.
Prim-ministrul Victor Ponta a fost la Bruxelles, pe 12 iulie, unde a avut intalniri cu mai multi oficiali europeni, printre care Jose Manuel Barroso, Herman Van Rompuy si Martin Schulz.
Presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, l-a chemat pe Ponta, saptamana trecuta, la Bruxelles, pentru a discuta "actiuni care par sa reduca puterile efective ale institutiilor independente, precum Curtea Constitutionala".
Premierul roman a ignorat decizia Curtii Constitutionale care a hotarat ca acesta nu este indreptatit sa reprezinte Romania la recentul summit european de la Bruxelles. Totodata, a fost emisa o ordonanta de urgenta, potrivit careia Curtea Constitutionala nu se mai poate pronunta pe hotararile Parlamentului.
Europarlamentarii germani conservatori au cerut chiar ca Romania sa fie sanctionata in baza Articolului 7 al Tratatului de la Lisabona, ceea ce poate avea ca efect chiar suspendarea dreptului de vot in cadrul Consiliului European.
Dupa intalnirea dintre Ponta si Barroso, Comisia a emis o declaratie de presa in care avertizeaza ca Guvernul trebuie sa respecte independenta justitiei, sa repuna in drepturi puterile Curtii Constitutionale si sa asigure ca deciziile sunt respectate, dar si sa faca din integritate o prioritate politica.
Ponta: Democratia din Romania are o problema