Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fondul de rezervă al Consiliului Judeţean a fost suplimentat cu 1,23 milioane de lei

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 13 iulie 2012 ·

Consiliul Judeţean Suceava a aprobat în şedinţa de ieri suplimentarea fondului de rezervă al acestei instituţii cu suma de 1,23 milioane de lei (12,3 miliarde de lei vechi). Suma cu care a fost suplimentat acest fond provine din banii alocaţi şi nefolosiţi pentru o serie de activităţi din primul semestru al acestui an.

Preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a anunţat că intenţionează ca la sfârşitul acestei luni să convoace o şedinţă extraordinară a deliberativului judeţean, în cadrul căreia să se aloce fonduri primăriilor aflate în dificultate din punct de vedere financiar. Nechifor a arătat că banii din fondul de rezervă ar putea fi distribuiţi primăriilor care riscă să piardă finanţări europene din cauza lipsei de fonduri la bugetele locale. Ca exemplu a fost dată primăria din Grămeşti, care nu dispune de aproape 100.000 de lei pentru realizarea unui studiu de fezabilitate pentru modernizarea unui drum, riscând astfel să piardă un proiect european.

„Acelaşi tip de problemă e şi la Gura Humorului, acolo unde se implementează proiectul Popas. Ei sunt în situaţia de a finaliza acel proiect, doar că la ultima cerere de plată banii nu au ajuns. Riscul este ca Primăria Gura Humorului să piardă sume importante de bani dacă până la 30 iulie nu plăteşte circa 15 miliarde de lei vechi,”, a declarat Nechifor.

El a mai adăugat că CJ Suceava a solicitat primăriilor din judeţ să prezinte o situaţie a datoriilor pe care le au, iar suma calculată până în momentul de faţă se ridică la câteva zeci de milioane de euro.

„Propunerea mea este ca undeva spre finalul acestei luni să mai avem o şedinţă extraordinară şi va trebui să identificăm toate situaţiile în care riscăm să pierdem bani europeni, datorită unor cauze pe care nu are sens să le vorbim aici”, a mai declarat şeful administraţiei judeţene.

Consiliul Judeţean Suceava a aprobat în şedinţa de

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 2 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 6 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 3 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 6 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 5 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 7 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 9 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

FOTO+VIDEO. UPDATE.Știri Constanța Un microbuz și o mașină, implicate într-un accident rutier pe bulevardul IC Brătianu

Ziua Constanta acum 4 ore
Astăzi,4 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un accident rutier ce s-a produs pe IC Brătianu, în zona Poliției Rutiere, Constanța. Potrivit ISU

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

23°
sâm.

14°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°