Mesajul a fost trimis. Multumesc!

David Millar a câştigat etapa a XII-a a Turului Franţei

Publicat in Pro Sport, vineri 13 iulie 2012 ·

Rutierul britanic David Millar de la echipa Garmin a câştigat, vineri, etapa a XII-a a Turului Franţei, disputată între localităţile Saint-Jean-de-Maurienne şi Annonay-Davezieux, pe un traseu de 226 de kilometri.

Millar s-a impus la sprint în faţa francezului Jean-Christophe Peraud (AG2R), cei doi ciclişti desprinzându-se de spaniolul Egoi Martinez (Euskaltel), de francezul Cyril Gautier (Europcar) şi de croatul Robert Kiserlovski (Astana) cu 2,3 kilometri înainte de sosire.

Cei cinci au făcut parte dintr-un grup de 20 de rutieri care au evadat din pluton începând cu kilometrul 14. La kilometru 34, la primul vârf, Grand Cucheron, au rămas 12. Cvintetul s-a format definitiv la kilometrul 80, la al doilea vârf, Granier. Ei au terminat cu un avans de 7,54 minute de plutonul în care se afla şi deţinătorul tricoului galben, britanicul Bradley Wiggins.

David Millar, 35 de ani, participă pentru a 11-a oară în Turul Franţei. El a purtat tricoul galben în 2000, după ce s-a impus la contratimpul de deschidere şi apoi câştigat alte două etape, la Beziers în 2002 şi contratimpul de la Nantes în 2003.

Britanicul a fost suspendat doi ani pentru dopaj, în 2004, apoi s-a implicat în lupta antidoping.

Bradley Wiggins (Sky) a rămas cu tricoul galben de lider în clasamentul general, fiind urmat de conaţionalul şi coechipierul său Chris Froome la 2:05, de italianul Vincenzo Nibali la 2:23, de australianul Cadel Evans la 3:19, de belgianul Jurgen van den Broeck la 4:48, de spaniolul Haimar Zubeldia la 6:15, de americanul Tejay van Garderen la 6:57, de slovenul Janez Brajkovici la 7:30, de francezul Pierre Rolland la 8:31 şi de un alt francez Thibaut Pinot la 8"51.

Etapa a XIII-a se va desfăşura, sâmbătă, între Saint-Paul-Trois-Châteaux şi Cap d'Agde (217 kilometri).

Mediafax

Rutierul britanic David Millar de la echipa Garmin a câştigat, vineri

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN - 18 pacienţi şi 29 de membri de familie din Fâşia Gaza, aduşi din Israel cu o aeronavă C-130 Hercules/ 4 dintre ei, împreună cu opt aparţinători, au rămas în România pentru îngrijiri medicale, 8 a fost duşi la Oslo cu o aeronavă C-27J Spartan

News.ro acum 46 minute
Optsprezece pacienţi şi 29 de membri de familie din Fâşia Gaza au fost aduş imiercuri seară din Israel cu o aeronavă C-130 Hercules, anunţă M;ApN. Patru dintre ei, împreună cu opt aparţinători, au rămas în România pentru îngrijiri medicale, 8 a fost

Trump a cerut Departamentului de Justiţie să investigheze foşti consilieri

News.ro acum 3 ore
Donald Trump a cerut, miercuri, Departamentului de Justiţie să investigheze doi foşti colaboratori din primul său mandat la Casa Albă, pe unul dintre aceştia acuzându-l de "trădare", un gest extrem de neobişnuit pentru un preşedinte american. Vizaţi

OpenAI îl dă în judecată pe Elon Musk

News.ro acum 2 ore
Dezvoltatorul ChatGPT a deschis un proces împotriva celui mai bogat om din lume, pentru a-l opri pe acesta din a obstrucţiona schimbarea structurii companiei. „Acţiunile non-stop ale lui Elon împotriva noastră sunt doar tactici de rea-credinţă pentr

Alerte de vânt, ninsori și depuneri de zăpadă în toată țara. În ce zone va fi cod portocaliu

Press Alert acum o ora
Sursa foto: libertatea.ro România este, joi, sub alerte cod portocaliu și galben de vânt, ninsori viscolite, depuneri de zăpadă și vizibilitate redusă. Codul galben este valabil între ora 09:00 și 23:00. În cea mai mare parte a țării, vântul va avea

Schimbări în programul Casa Verde Fotovoltaice. Fechet: Era mai mult o olimpiadă de informatică

Adevarul acum 42 minute
Programul Casa Verde Fotovoltaice va fi modificat, astfel încât și acele persoane care sunt mai puţin familiarizate cu tastatura, cu laptopul sau cu calculatorul, trebuie să aibă o şansă pentru a beneficia de program.

Tragerile LOTO de joi, 10 aprilie 2025. Report la Joker la categoria I de peste 3,06 milioane de euro

HotNews acum o ora
Joi, 10 aprilie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică, 6 aprilie, Loteria Română a acordat 22.595 de câștiguri în valoare totală de peste 1,71 milioane de lei.

Riposta Chinei, cu o taxă de 84% asupra mărfurilor americane, a intrat în vigoare

News.ro acum 2 ore
Contramăsurile Chinei împotriva SUA au intrat în vigoare, majorând tarifele pentru toate importurile din SUA la 84%, ca represalii la creşterea tarifelor lui Trump pentru importurile chinezeşti, ajunse între timp la 125%. China anunţase miercuri că

Nicuşor Dan, întrebat dacă exclude varianta de a nominaliza un premier de la PSD: Nu-mi doresc, dar nu exclud

News.ro acum 11 ore
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Nicuşor Dan susţine că, deşi au afirmat, după scrutinul anulat din luna noiembrie a anului trecut, că au înţeles lecţia dată de electorat, partidele au continuat să guverneze în acelaşi mod în care a

Braşov: Şase persoane, trimise în judecată pentru constituire unui grup infracţional organizat şi deţinere în afara antrepozitului fiscal şi/sau comercializarea de alcool şi tutun de contrabandă. Valoarea prejudiciului depăşeşte 250.000 de lei

News.ro acum o ora
Procurorii braşoveni au trimis în judecată şase persoane, inculpate pentru constituire unui grup infracţional organizat şi deţinere în afara antrepozitului fiscal şi/sau comercializarea de alcool şi tutun de contrabandă. Valoarea prejudiciului în ac

Lionel Messi s-a calificat cu Inter Miami în semifinalele CONCACAF Champions Cup. Argentinianul a marcat două goluri

News.ro acum 2 ore
Condusă cu 1-0 pe tabela de marcaj, condusă cu 2-0 per total în dubla manşă cu Los Angeles FC şi având nevoie de trei goluri pentru a merge mai departe, Inter Miami a reuşit o revenire extrem de improbabilă, datorită lui Lionel Messi, şi s-a calific

Vremea

București
acum

joi

1°/13°
vin.

-1°/11°
sâm.

4°/11°
dum.

7°/15°
Iasi
acum

joi

1°/5°
vin.

-1°/8°
sâm.

1°/12°
dum.

3°/16°
Constanta
acum

joi

-0°/12°
vin.

-3°/7°
sâm.

3°/9°
dum.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

joi

2°/7°
vin.

-0°/6°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/15°
Timisoara
acum

joi

-0°/9°
vin.

-2°/15°
sâm.

6°/14°
dum.

5°/18°