Bătălia cea mare a oricărui jurnalist al anilor '90 era pentru surse. Fiecare căuta să îşi facă prieteni în rândul instituţiilor unde erau acreditaţi, să cunoască cât mai mulţi oameni, din medii diferite, sau să stea cât mai aproape de vreun telefon din redacţie.
La Evenimentul zilei, reporterii legau prietenii strânse cu "fetele de la telefoane", cele care răspundeau non-stop apelurilor venite de la cititori. Aceştia erau surse inepuizabile de generat ştiri. Românii deveniseră observatori atenţi şi tot ce li se părea interesant sau dacă obţineau informaţii importante "le raportau" în receptor uneia dintre fetele de la Evenimentul zilei. Fiecare avea acasă sau pe birou un exemplar din "Bulina roşie", iar pe ultima pagină tronau vreo şase numere de telefon rezervate cititorilor. Informaţiile lor au dus, de multe ori, către materializarea unui articol senzaţional. Să nu credeţi că nu ne-am gândit şi că, uneori, omul informat de la capătul firului reprezenta, de fapt, o instituţie!
Drogurile din Portul Constanţa pe care ni le-a dat în primire un cititor anonim
Doru Dendiu
Eu nu i-am spus lui Ion Cristoiu niciodată cum îi spuneau alţii, în faţă sau, mai ales, pe la spate. I-am spus mereu "Şeful". Aşa i-am spus şi în seara aceea, prin 1993: "Şefu’, dacă nu-i dau de capăt, îmi scriu singur amenda. Cât vreţi dumneavoastră". Câteva ore în urmă, colegul Sergiu Toader primise un pont. Prin telefon. Un anonim. Un anonim din Portul Constanţa. Avea o veste de poveste. Eu eram deja în 331, trecusem doar vreo două staţii. (Cred că autobuzul 331 merită un articol aparte. Era autobuzul nostru). Sergiu mă cheamă înapoi. Mă duc. Îmi zice. Anonimul sună din nou. Îmi spune şi mie. Îmi sun prietenii din poliţie, pe care eu nu i-am numit niciodată "surse". Nu ştia niciunul să se fi întâmplat ceva senzaţional în Portul Constanţa. Dilemă. Mergem
