Agenţia Moody's a retrogradat vineri ratingul obligaţiunilor guvernamentale italiene cu două trepte, de la "A3" la "Baa2", cu doi paşi deasupra categoriei "junk" a investiţiilor cu caracter speculativ. Cauzele sunt creşterea costurilor de finanţare, încetinirea creşterii economice şi riscurile de contagiune.
Agenţia de rating Moody's avertizează că sunt posibile noi acţiuni similare. "Perspectiva economică pe termen scurt a Italiei s-a deteriorat, prin creştere mai slabă şi şomaj mai ridicat, ceea ce creează riscul ca statul să nu poată respecta ţintele de consolidare fiscală. Ratarea obictivelor fiscale ar putea eroda şi mai mult încrederea din piaţă, amplificând riscul unui blocaj brusc al finanţării", arată un comunicat al agenţiei Moody's.
Noul rating al obligaţiunilor italiene este pe penultima treaptă din categoria "investment grade" şi cu un nivel deasupra calificativului Spaniei, potrivit Bloomberg.
Randamentul obligaţiunilor guvernamentale italiene cu maturitatea la zece ani a crescut în ultimele săptămâni peste nivelul de 6%. Investitorii sunt îngrijoraţi că Italia ar putea fi afectată de răspândirea crizei din statele vecine din sudul zonei euro.
Italia este a treia economie a zonei euro. Ţara avea la sfârşitul anului trecut o datorie publică de aproximativ 1.900 de miliarde de euro, adică peste 120% din PIB, al doilea grad de îndatorare din Europa după cel al Greciei.
Agenţia Moody's a retrogradat vineri ratingul obligaţiunilor guvernamentale italiene cu două trepte, de la "A3" la "Baa2", cu doi paşi deasupra categoriei "junk" a investiţiilor cu caracter speculativ. Cauzele sunt creşterea costurilor de finanţare, încetinirea creşterii economice şi riscurile de contagiune.
Agenţia de rating Moody's avertizează că sunt posibile noi acţiuni similare. "Perspectiva economică pe termen scurt a Italiei s-a deteriorat, pr