Cine ajunge în Corfu, insula grecească atât de verde, înconjurată de apele clare ale Mării Ionice, trebuie negreşit să viziteze palatul Achilleion, un proiect plauzibil de paradis terestru, e drept după gustul uitat, plin de rafinament şi bogăţie, al sfârşitului de secol nouăsprezece.

Dar cum poţi să călătoreşti în Corfu, nu este cumva o destinaţie inaccesibilă pentru omul de rând? Nicidecum. Se poate merge până acolo chiar cu maşina, iar costisitor nu este, cum am fi eventual tentaţi să credem, preţurile fiind comparabile cu cele de la Neptun, de pildă. Şi, imediat, altă întrebare firească: care este istoria palatului Achilleion?

Palatul şi grădinile sale au fost construite între 1889 şi 1891 de Elisabeta (Sissi), împărăteasa Austriei şi regina Ungariei, după planurile arhitectului italian Raffaele Carito, în stil pompeian. Locul este el însuşi o minune: totul a fost înălţat pe o colină de unde se cuprinde cu privirea marea de un turcoaz ameţitor, ca şi ţărmul din jur cu piscuri muntoase, dar şi cu întinse câmpii acoperite de o vegetaţie impresionantă – pini, măslini, chiparoşi, eucalipţi, leandri, magnolii, din care se revarsă miresme tari şi misterioase. Numele edificiului a fost dat de Elisabeta însăşi, care era fascinată de Grecia antică – Achilleion, evident un omagiu adus lui Ahile, eroul homeric.

Achilleionul aspira să fie un model de locuire desăvârşită, un fel de fericire pe pământ, o rezonantă întâlnire a formelor create de mâna omenească cu natura de o expresivitate maximă. Dar acestui palat nu i-a fost să fie decât pentru puţină vreme ceea ce se pregătise să fie. Elisabeta, „împărăteasa fără voie”, femeia de o frumuseţe tulburătoare, Elisabeta, cea care îşi părăsise în 1854, la 16 ani, viaţa din Bavaria natală, o viaţă petrecută în natură, fără etichetă, sub semnul poeziei şi al călătoriilor, şi-o părăsise pentru a se căsător