Pregătit de-a lungul anilor de cei trei, Robert Ilyeş a creionat portretul fiecăruia din cei trei antrenori
Robert, care e secretul longevităţii?
Am dus o viaţă sportivă, am avut grijă mereu să mă recuperez bine, să mă hrănesc bine, să mă odihnesc. Uite, ca şi acum. Am venit cu bicicleta şi pedalez zilnic minimum 15 kilometri.
La câţi ani te-ai apucat de fotbal? Te întreb pentru că există povestea aceea cu hocheiul...
Da, la început am făcut hochei, că aşa e tradiţia aici, dar nu prea-mi plăcea. Am stat vreo doi ani. Sincer, m-am lăsat că nu mai suportam, plângeam aproape în fiecare seară. Şi ştii de ce? Acum râd... Aveam un stil de a patina pe vârfuri, era cam ciudat, toţi făceau mereu glume pe seama mea. Aşa am ajuns la fotbal. Şi de atunci, aşa au trecut 29 de ani.
După 29 de ani, alege două momente extreme: cel mai bun şi cel mai trist...
Ah, am un mare regret că n-am apucat să joc niciodată pentru echipa naţională. Eu zic că meritam, dar n-am avut noroc. Dar cu siguranţă răspunsul la întrebare e meciul cu Anderlecht, din 2003. Cel mai bun moment: prima repriză, când am dat un gol şi o pasă de gol lui Bratu, conduceam cu 2-0. Cel mai trist, a doua repriză, când ne-au întors.
"Răzvan aducea bani de la el"
Chiar, ce s-a întâmplat atunci? Zvonuri au fost destule...
Să-ţi explic. Atunci, Godfroid a jucat nerefăcut şi nu se pregătise aproape deloc. În prima repriză a alergat mult, mi-a pasat mie la gol, dar la pauză la belgieni a intrat Wilhelmsson, care a făcut toate trei golurile lor, pentru că Godfroid nu mai putea să alerge...
Încă o treabă curioasă a fost plecarea ta de la Rapid, când echipa era calificată în primăvara europeană...
Eh, atunci treaba a fost simplă. Am primit o ofertă mult, mult mai mare decât ce aveam la Rapid. Eu eram jucător de bază,
