Citindu-l pe Raj în ultimele zile, m-am întors în propria mea copilărie, pe vremea când ascultatul era singura mea profesie, şi-am înţeles de ce cuvintele lui nu au văluri, oase, coase, ziduri. Lui nu-i pasă cine ce crede. El nu povesteşte, ci ni se povesteşte. Asta este una dintre formele supreme de libertate. Şi de dar.
Sarumana, sa traiti ! Doar ce am azuns acas, am citit pe fuga forumu, dupa care miam strans la pept nevasta, soacra, fiica, fiul. Pe siameza nam vazuto, cam batuto acu trei zile. Mai am eu pisica ?
Era la noi in oras pe cand eram io copil, un om ratacit cu mintea. Platon il chema. Umbla lipit de garduri , de ziduri si ne spunea ca sunt avioane pe cer care vor sa ne bombardeze. Oamenii vorbeau ca, Platon fusese odata sanatos la minte, dar a vazut grozavii multe in timpul razboiului. Fusese aviator.
Taica lu maica, cand mergea cu mine pe ulita satului, tragea intruna vanturi foarte sonore si ma certa ca, vezi Doamne, sami fie rusine ca, baiat tanar fiind, fac asa ceva. Avea un cal care nu statea la inhamat. Odata sa enervat asa tare ca, a muscat calu de bot. Dupa aia ia dat calului numa bunatati. Ia parut rau. Totusi era cam anemic calu ala. Tragea vanturi mai putin zgomotoase ca taica lu maica.
Intro poza, taica lu maica avea ochii cat cepele. Era tanar si sa pozat la un fotograf evreu la Buhusi. Asta era pin anii 40. A patimit mult sarmanu ca, chiabur fiind, a dat foarte greu, pamanturile, combinele, batozele, tractoarele, la colectiva. A luat bataie sora cu moartea de la militieni, securisti, comisarii poporului. Un frate dal lui sa aruncat in fata trenului. Na mai rezistat batailor, umilintelor.
În 1984 am luat in deradere un lustragiu din Gara de Nord Bucuresti. Un acar care trecea pe acolo, mi-a spus ca, lustragiul fusese o somitate candva, un mare profesor universitar, care fiind inchis, si-a pierdut picioarele in
