Ne reîntâlnim, datorită lui Ion Pop, cu Teritoriile lui Mircea Zaciu, o reeditare îmbogăţită a uneia din cărţile sale care, împreună cu cele patru volume ale faimosului Jurnal, alcătuiesc ceea ce socotim că este opera narativă a marelui critic, istoric literar şi eseist.

Spun că noua ediţie a Teritoriilor este una îmbogăţită, dar să adaug că faţă de ediţia princeps, din 1976, este una îmbogăţită substanţial. Au fost preluate din dosarele autorului, menţionează Ion Pop, alcătuitorul şi prefaţatorul noii ediţii, un mare număr de pasaje altfel formulate, precum şi texte nepublicate vreodată, considerând, scrie Ion Pop, că „acestea se cuvin recuperate în Addenda ediţiei noastre, pentru a întregi imaginea unui moment semnificativ din biografia autorului”. Cine compară cele două ediţii vede în ce direcţie s-a acţionat. Principalul ţel a fost acela de a oferi cititorilor textele originare ale lui Zaciu, spre a le spune astfel, adică versiunea lor nemodificată de cenzură sau de autocenzură, precum şi o reprezentare a întregului unei elaborări care a dorit să fie şi altceva decât s-a întrevăzut până acum, consultând ediţia primă. Dar Ion Pop, în prefaţă, spune mai bine despre ce este vorba : „Teritorii este, mai mult decât o carte-jurnal sau una de memorii, una pur şi simplu de proză, foarte bine scrisă, revelatoare în primul rând pentru autoportretul sui generis pe care autorul şi-l conturează ca adevărat protagonist al universului şi întâmplărilor trăite”.

Autoportretul sui generis de care vorbeşte Ion Pop îl vedem configurându- se din ceea ce notează naratorul despre teritoriile în care pătrunsese, atât de diferite de acelea din care provenea intelectualul din Est, universitarul clujean trimis, în anii ’70, să predea româna la o universitate din Germania. Din Germania Federală, trebuie precizat. Oricum, viaţa era altfel decât aceea de unde naratorul