Acordul comercial de combatere a contrafacerii (ACTA), respins săptămâna trecută de Parlamentul European, a fost ratificat oficial în Mexic, joi, 12 iulie, de Impi.
După ce pe controversatul candidat din partea Partidului Revolutionar Institutional (PRI), Enrique Pena Nieto, a înregistrat o victorie rasunatoare la alegerile prezidentiale care au avut loc recent în Mexic, o mare parte a populaţiei ar putea avea un nou motiv de nemulţumire după ce Impi a semnat oficial tratatul ACTA. Potrivit Agerpres, Impi a precizat printr-un comuncat de presă că „pentru a combate, într-o manieră mai eficientă, problema contrafacerii şi a piraterie în materie de mărci, invenţii, creaţii intelectuale şi artistice, Mexicul a semnat joi ACTA”,
Din punctul de vedere al Impi, „ACTA furnizează un cadru general de bune practici şi de cooperare internaţională care protejează lucrările, creativitatea, exporturile şi bunăstarea mexicanilor şi constituie un instrument echitabil şi rezonabil”. Decizia a fost motivată de faptul că Mexicul s-a confruntat cu o gravă problemă de contrafacere în diverse sectoare industriale ca textilele, cinematografia, medicamente, băuturi alcoolice, tutun şi piese de automobile.
Săptămâna trecută, în Parlamentul European (PE), tratatul a fost respins, considerându-se că acesta reprezintă o ameninţare pentru libertăţile individuale. ACTA a fost iniţial semnat de 22 din cele 27 de guverne ale UE, precum şi de alte 10 ţări, între care SUA, Japonia şi Canada.
globbos.com
Acordul comercial de combatere a contrafacerii (ACTA), respins săptămâna trecută de Parlamentul European, a fost ratificat oficial în Mexic, joi, 12 iulie, de Impi.
După ce pe controversatul candidat din partea Partidului Revolutionar Institutional (PRI), Enrique Pena Nieto, a înregistrat o victorie rasunatoare la alegerile prezidentiale care au avut loc recent în Me