Localitatea Sviniţa, din judeţul Mehedinţi, a devenit cunoscută nu doar în ţară, ci şi în Europa, pentru dulceaţa fină de smochine care se face aici. În prezent însă, singura livadă de smochini din ţară este în pericol, arbuştii fiind afectaţi de frigul din iarna trecută. Localitatea Sviniţa, din judeţul Mehedinţi, a devenit cunoscută nu doar în ţară, ci şi în Europa, pentru dulceaţa fină de smochine care se face aici. În prezent însă, singura livadă de smochini din ţară este în pericol, arbuştii fiind afectaţi de frigul din iarna trecută.
Localnicii din Sviniţa, Mehedinţi, spun că dintotdeauna au avut câte un smochin sau doi în curte, deoarece clima le este prielnică acestor arbuşti. Abia în urmă cu doi ani autorităţile au decis să transforme acest avantaj într-o sursă de bani. “Am accesat fonduri nerambursabile printr-un proiect în care am prezentat intenţia de a crea locuri de muncă, dar şi dorinţa de a face cât mai cunoscută zona noastră prin plantaţiile de smochini şi am reuşit să realizez o livadă de peste 1.000 de arbuşti”, ne-a declarat primarul Nicolae Curici.
Chiar când le mergea mai bine şi copăceilor, şi localnicilor, iar dulceaţa făcută la Sviniţa a devenit mai cunoscută, natura li s-a întors împotrivă.
“Iarna trecută, când temperaturile au ajuns şi până la -20 de grade, toţi smochinii au fost afectaţi de ger. Nu am mai avut ce să le facem decât să îi tăiem şi să aşteptăm să vedem dacă vor creşte alţi lăstari. Noi încă mai sperăm, pentru că smochinul a devenit o etichetă pentru noi, fiecare are acasă dulceaţă şi ţuică făcute din aceste fructe”, a declarat Jiviţa Balaci, responsabil de livada de smochini din Sviniţa. Marea supărare a localnicilor este că acum, în toiul verii, recoltele lor sunt cu mult mai slabe decât se aşteptau.