Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Începe să iasă la iveală jaful pe bani publici din 2008-2010. Pe ce cheltuiau banii instituţiile statului

Publicat in Antena 3, vineri 13 iulie 2012 ·

Instituţiile din subordinea ministerului Agriculturii au cheltuit zeci de milioane de lei pe produse de care nu aveau nevoie. Mai mult, unele dintre acestea erau fie supraevaluate, fie expirate. Corpul de Control al ministerului a descoperit că anul trecut au fost cumparate produse fabricate în anii '80 si care avea termenul de garantie depăşit. Ministerul a sesizat deja direcţia de investigare a fraudelor din cadrul poliţiei române.

În perioada 2008-2010, Agenţia Naţională pentru Îmbunătăţiri Funciare a cumpărat de la două firme mai multe produse în valoare de aproape patru milioane de lei. Asta în ciuda faptului că nu avea nevoie de produsele respective, iar acesta sunt de calitate proastă, aflându-se şi acum pe stocul instituţiei. În plus, multe dintre produse erau supraevaluate.

Astfel, pentru o bidinea s-au plătit 67 de lei, fiind achiziţionate 100 de astfel de produse. Într-un magazin specializat în construcţii, preţul unei bidinele nu sare de 5 lei. Pentru o rolă trafalet ANIF a scos din buget 50,67 de lei, de peste zece ori mai mult decât în magazin, cumpărând 150 de seturi.

Un alt exemplu este preţul unei gletiere: 21,50 lei a plătit instituţia pentru acest produs, în timp ce în comerţ se găseşte cu cel mult 9 lei. Achiziţiile păguboase au continuat şi în anul 2011, când au fost cheltuite peste 10 milioane de lei pe produse supraevaluate care nu au legătură cu activitatea agenţiei.

Inspectorii Corpului de Control au constatat că au fost livrate şi produse în cantităţi mai mari decât cele comandate, multe fiind fabricate în anii 1980 - 1990 şi deci expirate.

Preţurile acestora sunt foarte mari în comparaţie cu preţul pieţei. De exemplu, pentru un voltmetru s-au plătit 290 lei, în condiţiile în care în magazin costă 33 lei.

Un transformator de curent a costat 3.200 lei, iar pe piaţă se găs

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei noi judecători CCR au depus jurământul la Cotroceni. Ce beneficii primesc cei care se pensionează

Adevarul acum 29 minute
Mihai Busuioc, Asztalos Csaba și Dacian Cosmin Dragoș sunt noii judecători ai Curții Constituționale a României. Ceremonia de depunere a jurământului a avut loc duminică la Palatul Cotroceni, în prezența celor mai înalți oficiali ai statului.

Gisele Pelicot va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron cu titlul de Cavaler, oferit pentru lupta împotriva violenţei la adresa femeilor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gisele Pelicot, sedată cu anxiolitice de soţul ei şi violată în somn timp de zece ani de acesta şi de zeci de alţi bărbaţi invitaţi de el, va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron şi va primi t

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum 2 ore
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Dictatorul Kim Jong Un îl asigură pe șeful diplomației ruse de sprijinul „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, l-a asigurat pe şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov de sprijinul său „necondiţionat” în războiul împotriva Ucrainei, considerând victoria Moscovei „sigură”, a inf

Coreea de Nord, aliat necondiționat al Rusiei în războiul din Ucraina. Ce promite Kim Jong Un

HotNews acum o ora
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a declarat diplomaților ruși că țara sa este gata să „sprijine necondiționat” toate acțiunile întreprinse de Moscova pentru a rezolva conflictul din Ucraina, au informat duminică mass-media de stat, în contextul disc

Compania de inteligență artificială a lui Elon Musk şi-a cerut scuze după ce chatbotul Grok l-a lăudat pe Hitler. „Am descoperit cauza”

Adevarul acum o ora
Compania de inteligenţă artificială a lui Elon Musk, xAI, a prezentat scuze după ce chatbotul său Grok a făcut o serie de comentarii antisemite şi laudative la adresa lui Adolf Hitler la începutul acestei săptămâni pe X, scrie The Guardian.

Slovacia vrea garanţii din partea UE, până marţi, pentru oprirea aprovizionării cu gaze ruseşti şi susţinerea noului pachet de sancţiuni

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Slovacia urmăreşte să ajungă până marţi la un acord cu Comisia Europeană şi partenerii din UE privind garanţii că nu va avea de suferit din cauza opririi livrărilor de gaze ruseşti şi pentru a putea

Hamas şi Israelul se acuză reciproc de blocarea negocierilor pentru armistiţiul din Gaza

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hamas şi Israelul s-au acuzat reciproc sâmbătă de blocarea negocierilor lor indirecte pentru o încetare a focului în Gaza, unde 38 de palestinieni au fost ucişi în lovituri israeliene, potrivit Apără

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Ilie Bolojan spune că nu promite „miracole”, după ce a fost ales președinte al PNL. Cine sunt „adversarii” liberalilor în opinia sa

HotNews acum 13 ore
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj, sâmbătă seară, după congresul în care a fost ales președinte al PNL, și a spus că „adversarii” liberalilor „sunt promisiunile fără fundament, funcțiile obținute fără responsabilitate, câștigul nemeritat fă

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

23°
dum.

16°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

14°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

23°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°