Stimată doamnă Marta Petreu, aş vrea să precizez mai întâi că dialogul pe care aţi avut amabilitatea să îl acceptaţi se va concentra nu atât asupra reliefului creaţiei dvs. literare, cât asupra domeniilor ideologiei culturale, ale istoriei literare, ale eseisticii, în general, domenii pe care câteva dintre cărţile pe care le-aţi publicat le ilustrează cu strălucire. Care este, în cazul dvs., legătura între creaţia literară şi eseistică?

Aş putea răspunde în multe feluri la întrebarea asta. De pildă, aş putea să spun că sînt un produs echinoxist şi că m-am apucat de scris şi altceva decît poezie pentru că m-am format în şcoala Echinox-ului. Sau, iată, să îmi amintesc că în 1981, după debutul meu editorial cu Aduceţi verbele, am pus pariu cu un om pe care îl iubeam că pot redebuta ca eseist şi că voi fi la fel de bună în eseu ca în poezie. M-am ţinut de cuvînt, strict în sensul că am început să scriu eseuri şi că în cîţiva ani aveam un volum, Teze neterminate, care a putut apărea numai după căderea socialismului real românesc, în 1991.

Dacă nu ar fi căzut socialismul real, cel mai probabil este că aş fi continuat cu eseuri de aceeaşi factură logicofilosofico- literară ca în Teze neterminate. Însă acesta a căzut, eu am reuşit să intru la universitate, unde am avut de ţinut cursuri şi a trebuit să mă conformez fişei de post, adică să public studii despre materia de curs. Ocupîndu-mă de filosofia românească, am intrat, fără să ştiu atunci în ce anume intru, în problemele ideologice ale perioadei interbelice şi, mai larg spus, ale formării României moderne. Aşa că am scris cărţi de studii pe teme care s-au dovedit a fi şi sensibile, şi antipatice. A fost ocazia de a descoperi cît de bogată şi de interesantă este cultura românească, dacă o cercetezi fără inhibiţii. Iar eu nu am avut nici un fel de inhibiţii, dimpotrivă, am crezut că a venit vremea ade