Fostul antrenor al Barcelonei, Pep Guardiola, şi jucătorii lui Real Madrid Xabi Alonso şi Iker Casillas sunt cei trei sportivi cei mai doriţi de femeile spaniole pentru o eventuală aventură, în timp ce tenismanul Rafa Nadal ocupă locul 4, la egalitate cu portarul lui Liverpool, Pepe Reina.
Guardiola, Alonso şi Casillas, primii doi căsătoriţi, au fost aleşi de peste 3.600 de femei la un sondaj realizat de site-ul de matrimoniale AshleyMadison.com. "Dacă ţi-ai înşela partenerul, cu cine ai face-o?", suna întrebarea la care spanioloaicele au ales numele celor trei cunoscuţi oameni de fotbal, scrie agenţia de presă Europa Press.
Fostul jucător şi antrenor al Barcelonei a câştigat detaşat, la distanţă mare de rivali, cu 37,9% dintre opţiuni. Pe Guardiola îl urmează Xabi Alonso, cu 26,4% şi Casillas, cu 24,3%. Pe locul patru, departe de plutonul fruntaş, la egalitate, se află Nadal şi Pepe Reina, cu câte 16,1% din voturi.
Citește aici articolul integral adevarul.es