Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rezultate Bacalaureat 2012-OLT. Doar 5% dintre “reclamanţii” BAC-ului au reuşit să promoveze după publicarea rezultatului contestaţiilor

Publicat in Adevarul, vineri 13 iulie 2012 ·

Un nou semn al dezastrului de la bacalaureatul derulat în judeţul Olt în acest an. Doar o foarte mică parte dintre cele peste 1.274 de contestaţii depuse de candidații din judeţul Olt au fost rezolvate favorabil, astfel că procentul de promovare a crescut în județ de la 29,80%, la 31,28%%. Majorarea este de nici măcar un procent şi jumătate.

Doar 1,48% a "câştigat” judeţul Olt la promovarea examenului de bacalaureat după rezolvarea contestațiilor, astfel că procentul final la prima sesiune iunie-iulie de BAC din acest an a ajuns la 31,28 %.

La sesiunea de examen care tocmai s-a încheiat s-au înscris 4.798 absolvenţi ai clasei a XII-a din judeţ, dintre care 425 nu s-au prezentat, iar şase au fost eliminaţi. Rezultatele finale după contestaţii arată că, dintre cei 4.373 elevi care au susţinut examenul, au promovat 1.368, în vreme de 2.999 a trebuit să se recunoască “învinşi” de bacalaureat, cel puţin deocamdată.

"În urma recorectării lucrărilor elevilor care au solicitat acest lucru, numărul elevilor promovaţi a crescut de la 1.303, la 1.368. Restul de 2.999 elevi sunt declaraţi respinşi", a afirmat inspector şef al IŞJ Olt, Nicolae Drăghici. De menţionat că, după rezultatul contestaţiilor afişat vineri - 13 iulie, deşi 382 de elevi au reuşit să obţină o notă mai mare decât cea iniţială, acest lucru nu a fost de natură să îi ajute pe toţi ca să promoveze examenul de bacalaureat, doar 65 dintre ei reuşind acest lucru.

Vedeţi AICI rezultatele finale după contestaţii!

Elevii care nu au promovat examenele din prima sesiune a Bacalaureatului 2012 mai au o şansă la toamnă. Probele scrise la a doua sesiune încep pe 27 august, cu examenul la Limba şi literatura română, iar primele rezultate vor fi afişate pe 2 septembrie.

CLICK pe poze pentru GALERIE FOTO !!!

Calendarul sesiunii de toamnă a Bacalaureatului:

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 25 minute
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 10 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Donald Trump dă în judecată Wall Street Journal pentru cazul Epstein şi cere 10 miliarde de dolari

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele american Donald Trump a dat vineri în judecată Wall Street Journal şi proprietarii acestuia, inclusiv pe Rupert Murdoch, şi cere daune de cel puţin 10 miliarde de dolari, din cauza artic

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 9 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 8 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 8 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 13 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 9 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Vremea

București
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

18°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°