Sute de tineri îşi îndreaptă speranţele către contestaţii. Au luat cu asalt liceele în care au susţinut bac-ul şi acum aşteaptă cu sufletul la gură afişarea notelor după contestaţie.
În judeţul Mehedinţi, potrivit inspectorului general şcolar Marian Şuţă, au fost depuse în total 823 de contestaţii. Cele mai multe, 329 sunt la limba română, 263, la matematică, iar restul, la ultima probă. Lucrările au fost reevaluate în judeţul Olt, iar astăzi se afişează rezultatele. „Dat fiind faptul că la română nota este de 8,5, iar la restul este de 9 şi ceva, eu am speranţa că şi la română nota poate creşte", ne-a spus Alexandru, care a obţinut o medie de 9,40 la examenul de bacalureat. Are nevoie de o medie mai mare pentru a fi admis la o facultate din Anglia. Aşa că, fără nicio teamă, a depus o contestaţie. „Am obţinut 9,40, dar am zis că se putea şi mai bine şi am zis să îmi încerc norocul. Am nevoie de 9,50 ca să merg în Anglia la King's College", a mai spus Alexandru. În aceeaşi situaţie sunt sute de tineri care spun că au rezolvat mai multe subiecte şi meritau o notă mai mare. Spun că nu au nimic de pierdut şi sunt siguri că bac-ul oricum, l-au luat. De cealaltă parte, sunt cei care au nevoie de câteva sutimi pentru a trece bac-ul. Emoţiile vor lua sfârşit astăzi pentru cei care au depus contestaţii. La Mehedinţi, în urma rezultatelor centralizate de Ministerul Educaţiei, doar 30,91 la sută dintre elevi au fost declaraţi admişi.