În 2008, regizorul Uli Edel se bucura de un uriaş succes cu Complexul Baader-Meinhof (Der Baader Meinhof Komplex), film bazat pe volumul omonim al lui Stefan Aust, în care trasa evoluţia organizaţiei teroriste Facţiunea Armata Roşie din Germania de Vest, pînă la moartea în închisoare a membrilor ei fondatori. Prin Cine, dacă nu noi?, cineastul Andres Veiel se întoarce şi mai mult în trecutul ţării sale, încercînd să ajungă la rădăcinile răului. Protagonistul noului film, la rîndul său adaptare a unui bestseller nonfiction (Vesper, Ensslin, Baader de Gerd Koenen), nu este renumitul terorist Andreas Baader, ci mai puţin cunoscutul Bernward Vesper, al cărui roman autobiograficCălătoria, publicat postum, avea să fie recunoscut drept „testamentul unei generaţii“. Cine, dacă nu noi? se deschide cu un episod relevant din copilăria acestui personaj, în care un rol principal îl joacă tatăl său, Will Vesper, scriitor reprezentativ pentru literatura „sîngelui şi gliei“, care a susţinut propaganda nazistă. Atunci cînd literatul, predîndu-i o lecţie fiului neascultător, numeşte pisicile „evreii regatului animal“, mereu la pîndă pentru a ataca privighetorile (probabil, în viziunea sa, arienii aceluiaşi regat), nu ne este prea greu să-l citim pe Will Vesper, a cărui personalitate tiranică îi marchează decisiv destinul lui Bernward. După moartea tatălui, fiul se zbate să-l reabiliteze, republicîndu-i operele, odinioară vîndute în sute de mii de exemplare, şi suferă atunci cînd realizează zădărnicia eforturilor sale. Chiar dacă la antipod, tot moştenirea grea a părinţilor pare să dicteze şi evoluţia lui Gudrun Ensslin, cea care avea să devină iubita protagonistului în zbuciumatul deceniu şapte. Pastorul Ensslin, după ce a fost arestat deoarece îndrăznise să afirme că Dumnezeu este mai mare decît Führerul, s-a înrolat voluntar în armata germană. Gudrun îi reproşează tatălui său c