În ultimele cîteva săptămîni, statul de drept a devenit un subiect care animă tot mai multe discuţii. Asta ar trebui să fie ceva îmbucurător, însă, din păcate, majoritatea acestor discuţii sînt pur propagandistice. De exemplu, ascultînd discursurile celor din PDL şi ale susţinătorilor acestora, îţi vine să crezi că, pînă de curînd, România a fost un impecabil stat de drept, un model de democraţie. Din păcate, realitatea este cu totul alta. - Există, bunăoară, o organizaţie numită The World Justice Project, care publică anual un raport intitulat Rule of Law Index. România a fost cuprinsă în acest raport abia din 2011, aşa încît nu putem evalua performanţele ei de dinainte de acest an. Iată însă cum se prezenta România în 2011: la itemul „puteri limitate ale guvernămîntului“, scorul obţinut era de 0,51, ceea ce plasa ţara noastră pe locul 43 din 66 de ţări analizate; la itemul „absenţa corupţiei“, scorul era de 0,60, locul 30/66; în privinţa ordinii şi a siguranţei, România obţinea scorul de 0,83, locul 20/66; pentru drepturi fundamentale, nota a fost de 0,72, locul 23/66; la itemul „guvernămînt deschis“, scorul a fost de 0,46, locul 36/66; la „respectarea regulilor“, România a obţinut nota 0,52, care a situat-o pe locul 38 din 66; în privinţa accesului la justiţie în chestiuni de drept civil, scorul a fost de 0,56, locul 35/66; în fine, la itemul „eficienţa justiţiei penale“, scorul a fost de 0,57, locul 28/66. Per ansamblu, performanţele României în ceea ce priveşte domnia legii sînt, în cel mai bun caz, mediocre în 2011, iar la anumite planuri, lucrurile sînt de-a dreptul îngrijorătoare. Să fii pe locul 43 la capitolul „guvernămînt limitat“, pe locul 38 la respectarea regulilor, pe locul 35 la accesul la justiţie în chestiuni de drept civil şi pe locul 30 din 66 la capitolul „absenţa corupţiei“ nu poate fi decît îngrijorător. Pentru a înţelege mai bine gravita