Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CC: Hotărârea de revocare a Avocatului Poporului nu afectează valori şi principii constituţionale

Publicat in Adevarul, vineri 13 iulie 2012 ·

Curtea Constituţională constată, în motivarea asupra deciziei privind revocarea Avocatului Poporului, Gheorghe Iancu, că aceasta nu afectează valori şi principii constituţionale, iar CC nu se poate pronunţa asupra acestui subiect întrucât s-ar substitui Parlamentului.

„Curtea constată că revocarea din funcţia de Avocat al Poporului a domnului Gheorghe Iancu nu vizează, prin natura juridică a hotărârii criticate, valori şi principii constituţionale, în sensul reţinut de instanţa de contencios constituţional prin Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012 şi, ca atare, această hotărâre nu poate fi supusă controlului de constituţionalitate", susţin judecătorii Curţii Constituţionale.

De asemenea, în textul motivării deciziei din 10 iulie Curtea Constituţională precizează că nu intră în atribuţiile sale evaluarea activităţii Avocatului Poporului, iar o eventuală decizie în acest caz ar însemna ca CC să aibă posibilitatea de a se substitui Parlamentului.

„A decide altfel ar însemna să se recunoască Curţii Constituţionale posibilitatea de a se substitui Parlamentului, de a invalida evaluările făcute de acesta şi de a le înlocui cu evaluările proprii ale Curţii, ceea ce ar exceda, în mod evident, atribuţiilor instanţei de contencios constituţional", se mai arată în documentul citat.

„Avocatul Poporului răspunde numai în faţa Parlamentului, activitatea sa fiind supusă controlului parlamentar. Ca urmare, Parlamentul este singura autoritate în măsură să aprecieze dacă activitatea desfăşurată de Avocatul Poporului, în calitatea sa de conducător al instituţiei, s-a realizat în limitele stabilite de Constituţie şi lege sau, dimpotrivă, cu încălcarea acestora, şi în consecinţă, printr-o evaluare obiectivă în cadrul căilor şi procedurilor exclusiv parlamentare, să dispună măsurile legale", mai precizează judecătorii Curţii.

În acelaşi timp, CC precizează că potri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Olt: Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie după ce a izbucnit un incendiu la vagonul unui tren cu 70 de călători. Un tânăr acuză dureri de cap şi ameţeli / Vagonul a fost izolat / Precizările CFR Călători - FOTO

News.ro acum o ora
Autorităţile din judeţul Olt au activat Planul Roşu de Intervenţie după ce a izbucnit un incendiu la vagonul unui tren de călători, în zona localităţii Radomireşti. În tren se aflau 70 de persoane. Unul dintre pasageri, cu dureri de cap şi ameţeli,

ÎCCJ a decis că salariul de bază al profesorilor pentru învăţământul primar angajaţi în regim de plată cu ora include majorarea cu 10%

News.ro acum o ora
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că salariul de bază al profesorilor pentru învăţământul primar angajaţi în regim de plată cu ora include majorarea cu 10%, decizia fiind obligatorie. ÎCCJ s-a pronunţat pe această chestiune î

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni: de la ger la temperaturi de primăvară

Mediafax acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis estimările pentru perioada 17 februarie - 2 martie 2025. BANAT În primele două zile media temperaturilor maxime se va situa în jurul valorii de 2 grade. După aceasta, temperaturile diurne vor creşte uşo

George Simion: Nu vom depune în această săptămână moţiunea de cenzură, până nu avem semnături din partea tuturor membrilor opoziţiei

News.ro acum 2 ore
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că AUR nu va depune în această săptămână moţiunea de cenzură, până când aceasta nu va fi semnată de toţi membrii din opoziţie, inclusiv de cei de la USR.

Horoscop pentru săptămâna 17 - 23 februarie 2025. Se conturează schimbări la locul de muncă pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 4 ore
Berbec Schimbări în plan financiar, la secțiunea bani și bunuri administrate și folosite în comun cu alții. Este posibil să primești o sumă de bani restantă, să reușești să achiți datorii vechi sau să lămurești chestiuni privitoare la moșteniri și p

Doi parlamentari POT, excluși din partid pentru „promovarea și încurajarea violenței” / Reacția lor

HotNews acum 3 ore
Partidul Oamenilor Tineri (POT), condus de Anamaria Gavrilă, a anunțat luni că a exclus din formațiunea politică doi parlamentari: deputata Monica Ionescu și deputatul Radu Ionescu, soț și soție. Cel din urmă a îmbrâncit o colegă de partid, iar Moni

Un tren de călători a deraiat între staţiile Malnaş Băi şi Bicsadu Oltului / Traficul feroviar în zonă este oprit

News.ro acum 4 ore
Un tren de călători a deraiat, luni, între staţiile Malnaş Băi şi Bicsadu Oltului, au anunţat reprezentanţii Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, care au precizat că traficul feroviar este oprit în zonă, iar echipele de intervenţie din cadrul S

UPDATE Vâlcea: Pericol de explozie în Băbeni din cauza unui accident rutier/ Ţeavă de gaz retezată, scăpări mari de gaze, locatari evacuaţi/ A fost transmis mesaj RO-ALERT/ Detalii despre accident

News.ro acum 2 ore
Pompierii militari vâlceni au fost solicitaţi, luni la prânz, să intervină pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor şi de prim ajutor la un accident rutier produs în oraşul Băbeni. În urma accidentului, a fost retezată o ţe

Nicuşor Dan: Solicit primarilor de sector să mobilizeze operatorii de salubrizare

Mediafax acum 2 ore
Primarul general al Bucureştiului, Nicuşor Dan, le-a solicitat primarilor de sector să mobilizeze operatorii de salubrizare pentru deszăpezirea străzilor. Să intervină de urgenţă pe străzile laterale şi trotuare şi să demonstreze că nu au primit ban

Liberalul Rareș Bogdan se întoarce la Realitatea PLUS

Wall-Street.ro acum 2 ore
Realitatea Plus anunță că Rareș Bogdan, fost prim-vicepreședinte PNL, sa va întoarce ca invitat permanent la postul TV unde s-a consacrat ca realizator de televiziune până în anul 2019, când a candidat cap de listă la europarlamentar pe listele libe

Vremea

București
acum

-3°
lun.

-3°/-2°
mar.

-3°/-0°
mie.

-7°/-0°
joi

-9°/-1°
Iasi
acum

-1°
lun.

-4°/-0°
mar.

-5°/2°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/1°
Constanta
acum

lun.

-0°/2°
mar.

1°/3°
mie.

1°/2°
joi

-1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-5°/-0°
mar.

-4°/0°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

lun.

-2°/1°
mar.

-3°/2°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°