Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Schimbări cu efect de bumerang! Reorganizarea Poliţiei Rurale a generat costuri suplimentare, nu creşterea calităţii

Publicat in Antena 3, vineri 13 iulie 2012 ·

Reorganizarea Poliţiei Rurale nu a condus la creşterea calităţii serviciului poliţienesc, ci a generat costuri suplimentare, a declarat, vineri, ministrul Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus, la prezentarea rezultatelor auditului de la MAI, informează Mediafax.

Ministrul a precizat că auditul a demonstrat, în privinţa reorganizării Poliţiei Locale, creşteri ale cheltuielilor medii lunare pentru carburanţi, mentenanţă auto şi patrimoniu cu 23,5 la sută, a consumului mediu de carburant pentru autovehiculele din dotarea secţiilor cu 19 la sută, a cheltuielilor rezultate din chirii, utilităţi şi întreţinere a imobilelor cu 35 la sută.

Ioan Rus a adăugat că au crescut cu zece procente cheltuielile de personal.

Ministrul a arătat că "lipsa de viziune în planul politicii de personal" a dus la "scăderea prestigiului profesional" al categoriilor de personal din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), dar şi la lipsa "atractivităţii carierei".

În ceea ce priveşte logistica instituţiilor, a mai arătat Rus, aceasta "nu poate susţine complexitatea misiunilor", cu consecinţe importante asupra asigurării unui climat de normalitate în spaţiul public.

"Gradul mediu de înzestrare cu autovehicule este de 43 la sută, necesarul de carburant fiind asigurat în proporţie de 21 la sută. Gradul de înzestrare cu mijloace specifice de intervenţie pentru structurile de ordine publică asigură doar parţial îndeplinirea misiunilor, prin bugetul aprobat pentru investiţii în anul 2012 fiind alocat doar 9,2 la sută din necesarul de finanţare", a mai spus Rus, arătând că ponderea bugetului din PIB aferentă anului 2012 este mai mică decât cea din 2001, în condiţiile în care cheltuielile de personal au înregistrat creşteri odată cu trecerea la "profesionalizarea structurilor militare".

Ioan Rus a vorbit şi de absor

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Artist din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, găsit în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului / A fost resuscitat şi a fost transportat la spital

News.ro acum o ora
Un bărbat de aproximativ 55-60 de ani, artist în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, a fost găsit, vineri seară, în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului. A fost resuscitat şi a fost dus la spital. ”SAJ Sibiu a inte

Kelemen Hunor: Am impresia că această guvernare este compromisă în totalitate / Cei din PNL au şubrezit foarte tare autoritatea premierului / Această situaţie este absolut hilară / Este absolut înacceptabil

News.ro acum o ora
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, apreciază că situaţia din interiorul coaliţiei, generată de stabilirea datei alegerilor, este ”absolut hilară” şi nu ar fi trebuit să se ajungă aici. Kelemen Hunor afirmă că, în martie, coaliţia a anunţat un calenda

UPDATE - Trafic feroviar afectat între staţiile Medgidia şi Mircea Vodă din cauza unui incendiu la vegetaţie / Opt trenuri, cu întârzieri

News.ro acum 3 ore
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă, vineri seară, că traficul feroviar este afectat din cauza unui incendiu la vegetaţie, care s-a extins până în zona căii ferate de pe intervalul Medgidia - Mircea Vodă. UPDATE: ”La ora 19:57 s-a repus s

Președintele SUA Joe Biden după dezbaterea cu Donald Trump: ”Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată"

Ziare.com acum o ora
"Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată, nu dezbat atât de bine ca altădată", a recunoscut Joe Biden vineri, 28 iunie, după o prestaţie slabă în faţa lui Donald Trump în timpul primei dezbateri între cei doi,

FRF, precizări privind achiziţia biletelor pentru meciul România – Olanda

Mediafax acum 3 ore
Federaţia Română de fotbal (FRF) a transmis, vineri seara, detalii cu privire la procedura de achiziţie a biletelor pentru meciul din optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal 2024, în care România va întâlni Olanda. Partida este progr

Ucraina susţine că a distrus centrul rus de comunicaţii spaţiale din Crimeea

G4Media acum 2 ore
Ministerul Apărării de la Kiev a transmis vineri că Ucraina a distrus într-un atac săptămâna aceasta centrul rus de comunicaţii spaţiale amplasat în peninsula Crimeea ocupată, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres. Anterior, mesaje pe reţele

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon au fost achiziționate de România de la Regatul Norvegiei . Unde au ajuns aeronavele

Ziua Constanta acum 6 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziționate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat vineri, 28 iunie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii. Potrivit MApN, aeronavele F-16 Fighting Falcon vor intra în dotarea

Aproape 48 de milioane de oameni au urmărit dezbaterea dintre Joe Biden și Donald Trump, mult mai puțini decât la evenimente similare din trecut

Ziare.com acum 32 minute
Aproximativ 48 de milioane de telespectatori au urmărit dezbaterea prezidenţială americană de joi dintre preşedintele democrat Joe Biden şi rivalul republican Donald Trump, potrivit datelor preliminare Nielsen, ceea ce sugerează că audienţa finală v

Echipa României a obținut trei medalii de argint și una de bronz, la Olimpiada Central Europeane de Informatică

Ziua Constanta acum 4 ore
Echipa României a obținut trei medalii de argint și una de bronz, la cea de-a XXXI-a ediție a Olimpiadei Central Europeane de Informatică (CEOI), ce s-a desfășurat la Brno, Cehia, în perioada 23-29 iunie 2024. Potrivit Ministerului Educației, compet

Atenţionare de călătorie pentru Polonia: Furtuni puternice în toată ţara

Mediafax acum 4 ore
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Polonia că autorităţile locale au emis avertizare de furtuni puternice (nivel 2) pentru întreaga ţară. Atenţionarea este valabilă doar pentru vineri, 28 i

Vremea

București
acum

25°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/35°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

24°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
Constanta
acum

21°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

19°/31°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
vin.

18°/31°
sâm.

20°/34°
dum.

21°/36°
lun.

21°/35°