Presa internaţională acordă spaţii largi, joi şi vineri, vizitei premierului Victor Ponta la Bruxelles, pe fondul situaţiei tensionate din ţară, şi prezintă în detaliu reacţiile liderilor europeni, care au cerut respectarea statului de drept în România, notează Mediafax.
Uniunea Europeană l-a somat joi pe premierul român Victor Ponta să „restaureze puterile Curţii Constituţionale" şi să „nominalizeze un Avocat al Poporului susţinut de către toate partidele" politice, iar premierul a promis imediat să dea curs solicitărilor UE, scrie AFP, după vizita lui Victor Ponta la Bruxelles.
Agenţia subliniază, de asemenea, că Tratatul de la Lisabona se afla ostentativ pe masă când preşedintele UE, Herman Van Rompuy l-a primit pe Ponta, ceea ce indică hotărârea liderilor europeni. Articolul 7 al Tratatului prevede suspendarea dreptului de vot al unui stat UE în cazul unei „încălcări grave" a drepturilor fundamentale, dar nu a fost utilizat niciodată.
Însă, subliniază AFP citând surse comunitare, deşi membrii Comisiei denunţă „o lovitură de stat" constituţională în România, o recurgere la articolul 7 este încă departe de a fi pusă în practică.
Agenţia Reuters citează un comunicat al biroului preşedintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy, în care acesta se declară „profund preocupat" de recentele evenimente din România, din punct de vedere al independenţei justiţiei şi situaţiei statului de drept.
Sub titlul „România: justiţia va tranşa războiul liderilor", cotidianul francez „Le Figaro" subliniază că premierul român a promis să lase Curtea Constituţională să arbitreze diferendul cu preşedintele Traian Băsescu.
Publicaţia franceză subliniază însă că presiunea externă a crescut în ultimele zile asupra României. „După Hillary Clinton şi Angela Merkel, maşinăria europeană a trecut la acţiune", comentează „Le Fig