Economia SUA, cea mai mare din lume, s-a oprit, situaţia Europei se deteriorează "destul de repede" întrucât se pare că nimeni nu deţine controlul, iar UE nu poate tipări bani, a declarat investitorul american Warren Buffett, unul dintre cei mai bogaţi oameni ai planetei, scrie CNBC.
Buffett are încredere că europenii vor reuşi "să rezolve situaţia" în zece ani, însă pentru moment nu există o rezolvare evidentă. O parte importantă a problemei este că nimeni nu pare să deţină controlul în Europa, iar regiunea nu dispune de propriile "tiparniţe de bani", a spus el.
Investitorul american, supranumit "Oracolul din Omaha", a afirmat că "nu ştie" dacă euro va continua să existe şi peste zece ani, dar consideră că moneda unică nu poate supravieţui aşa cum a fost proiectată iniţial. În SUA, economia a încetinit în asemenea măsură, încât se află de fapt în stagnare, apreciază Buffett. În pofida încetinirii, economia americană se descurcă mai bine decât oricare altă mare economie a lumii, a mai spus el.
Economia SUA, cea mai mare din lume, s-a oprit, situaţia Europei se deteriorează "destul de repede" întrucât se pare că nimeni nu deţine controlul, iar UE nu poate tipări bani, a declarat investitorul american Warren Buffett, unul dintre cei mai bogaţi oameni ai planetei, scrie CNBC.
Buffett are încredere că europenii vor reuşi "să rezolve situaţia" în zece ani, însă pentru moment nu există o rezolvare evidentă. O parte importantă a problemei este că nimeni nu pare să deţină controlul în Europa, iar regiunea nu dispune de propriile "tiparniţe de bani", a spus el.
Investitorul american, supranumit "Oracolul din Omaha", a afirmat că "nu ştie" dacă euro va continua să existe şi peste zece ani, dar consideră că moneda unică nu poate supravieţui aşa cum a fost proiectată iniţial. În SUA, economia a încetinit în asemenea măs