Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sâmpetru şi-a dat demisia din magistratură

Publicat in Vocea Brailei, sâmbătă 14 iulie 2012 ·

* ajuns în atenţia DNA, procurorul Marcel Sâmpetru şi-a depus la CSM demisia din magistratură * alături de procurorul George Bălan, membru CSM şi fost vicepreşedinte al instituţiei, Sâmpetru este acuzat de trafic de influenţă * în plus, cei doi procurori ar fi stopat cercetările privindu-l pe omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu

Implicat în scandalul legat de divulgarea unor informaţii nepublice pentru obţinerea unui folos personal, procurorul Marcel Sâmpetru,

şi-a depus la CSM demisia din magistratură, precizează Mediafax. Brăileanul, detaşat de la Parchetul ÎCCJ în aparatul tehnic al Consiliul Superior al Magistraturii, fost cumnat şi consăteanul generalului Eugen Bădălan, a ajuns miercuri în atenţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Potrivit DNA, procurorul George Bălan, membru CSM şi fost vicepreşedinte al instituţiei şi consilierul acestuia, Marcel Sâmpetru, şi-ar fi negociat cu lideri USL, inclusiv cu primul ministru Victor Ponta, funcţia de procuror şef DNA, respectiv de Procuror General al României. Mandatele celor vizaţi cu înlocuirea, respectiv Daniel Morar şi Laura Codruţa Kovesi, expiră anul acesta.

Procurorii Anticoruptie au început, deja, urmărirea penală împotriva lui Sâmpetru şi Bălan, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. Imediat, conducerea CSM i-a suspendat din funcţii pe Sâmpetru şi Bălan. Cei doi magistraţi sunt acuzaţi că s-ar fi folosit de note informative ale DGIPI (unde Sâmpetru a fost adjunct), în scopul obţinerii sprijinului politic, pentru a fi numiţi procuror şef la DNA, respectiv Procuror General al României, dar negociau şi alte funcţii de conducere din Ministerul Public, au precizat surse din presa centrală. "Inspectia judiciară (...) a solicitat suspendarea celor doi magistraţi din funcţiile deţinute. Secţia pentru procurori a CSM a dispus suspendarea din funcţie a celor doi magistr

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Se răcește vremea în România. Prognoza meteo ANM

Capital acum 54 minute
Vremea se răcește și mai mult în România, anunță Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Potrivit meteorologilor frigul se va resimți la nivelul întregii țări. De asemenea, specialiștii în domeniu au mai spus și cum va fi prognoza meteo în cu

Pericolul major al alegerilor prezidențiale. Rolul PNL în blocarea alianței PSD-AUR

Informația Harghitei acum 28 minute
Ultimul sondaj CIRA realizat la comanda EVZ arată că în finala alegerilor prezidențiale au șanse să intre trei candidați. Marcel Ciolacu este creditat cu 29% intenție de vot, pentru Nicolae Ciucă ar vota 19% dintre români, în timp ce pentru George S

Ministrul Apărării, întrevedere cu comandantul MARCOM! Importanța strategică a Mării Negre în context aliat, pe agenda celor doi oficiali

Ziua Constanta acum 50 minute
Joi, 14 noiembrie, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit, în Marea Britanie, cu comandantul Comandamentului Maritim Aliat (MARCOM) de la Northwood, viceamiralul Mike Utley. Potrivit MApN, în cadrul discuțiilor, oficialul român a e

Glovo Academy ajunge la Timișoara: cursuri interactive de business și digitalizare pentru restaurantele locale

Press Alert acum o ora
Proiectul Glovo Academy, organizat de platforma multi-categorie care oferă acces la o varietate mare de produse, continuă cu o nouă etapă în luna noiembrie în Timișoara, programul fiind construit ca un accelerator de informație destinat partenerilor

Donald Trump despre războiul dintre Rusia și Ucraina: „Trebuie să înceteze!”

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele ales Donald Trump a declarat joi, 14 noiembrie, că administraţia sa se va concentra pe războiul Rusia-Ucraina, relatează CNN. Trump mai spune că va lucra din greu pentru ca războiul dintre Rusia şi Ucraina să înceteze. „Vom lucra din gr

A început postul Crăciunului. Ortodocșii postesc ca să biruie păcatul

NapocaNews acum o ora
Recomandări privind ce este bine și ce nu este bine să consumăm în această perioadă. Postul Crăciunului se ține încă din cele mai vechi timpuri.Postul este un război duhovnicesc. Să devenim din lupta cu păcatul mai buni. De aceea e un păcat să pui a

Un nou termen în dosarul lui Vlad Pascu la Judecătoria Mangalia. Instanța așteaptă rezultatul celei de-a doua expertize medico-legale

HotNews acum o ora
Un nou termen este programat vineri, 15 noiembrie, la Judecătoria Mangalia, în dosarul în care Vlad Pascu este judecat pentru producerea accidentului din localitatea 2 Mai, în august 2023, în urma căruia doi tineri şi-au pierdut viaţa, transmite New

Nations League: România vs Kosovo – Tricolorii, la un punct de promovarea în Liga B

HotNews acum 2 ore
România – Kosovo, meci contând pentru Grupa 2 a Ligii C din Liga Naţiunilor, este programat, vineri, 15 noiembrie, de la ora 21:45, pe Arena Naţională din Bucureşti, şi va fi transmis în direct de Antena 1. România (12 puncte), principala favorită l

Trucul prin care s-a câștigat marele premiu de peste 9 milioane de euro la 6 din 49. Biletul a costat 4.413 lei

Libertatea acum 11 ore
Numeroși oameni își încearcă norocul la Loto, iar în cursul serii de joi, 14 noiembrie, s-a câștigat marele premiu la 6 din 49. Norocosul s-a îmbogățit cu peste 9,58 milioane de euro, folosind un truc simplu.

Oraşul Florenţa interzice cutiile de chei şi difuzoarele ghizilor pentru a combate turismul excesiv

News.ro acum o ora
Oraşul istoric italian Florenţa ia măsuri pentru a reduce turismul excesiv, introducând măsuri care includ interzicerea cutiilor de chei utilizate de proprietarii de locuinţe închiriate pe termen scurt şi a difuzoarelor pentru ghizi, pe fondul plâng

Vremea

București
acum

vin.

5°/9°
sâm.

3°/8°
dum.

3°/10°
lun.

4°/10°
Iasi
acum

vin.

1°/6°
sâm.

2°/10°
dum.

3°/12°
lun.

3°/10°
Constanta
acum

vin.

5°/9°
sâm.

5°/9°
dum.

5°/10°
lun.

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-2°/4°
sâm.

-2°/6°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/11°
Timisoara
acum

vin.

-1°/4°
sâm.

-1°/7°
dum.

1°/10°
lun.

3°/11°