Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Va continua să danseze ca Zorba Grecul Mazăre nu e convins de faptul că Băsescu va fi demis? (galerie foto)

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 14 iulie 2012 ·

Anunţat cu surle şi trâmbiţe şi promovat în excces în „galaxia" Facebook, primul miting de amploare organizat pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu a avut loc, vineri, la Constanţa, în Piaţa Far. Pe post de „stimulent" pentru participarea în număr mare a cetăţenilor la acest eveniment au funcţionat Viorica şi Taraful de la Clejani şi Connect - R, autorul piesei „Eu vara nu dorm". La miting au participat aproximativ 10.000 de cetăţeni. Nu doar constănţeni, căci USL n-a reuşit să scoată în stradă 10.000 de locuitori din municipiu. Oameni au venit de peste tot din judeţ (Deleni, Ghindăreşti, Seimeni, Cumpăna, Năvodari), şi chiar şi din judeţele Brăila, Galaţi şi Călăraşi. Un miting zonal, am putea spune. La eveniment au fost prezenţi numeroşi lideri din PSD şi PNL, miniştri (Puiu Haşotti, Ecaterina Andronescu, Titus Corlăţean, cel supranumit de Mazăre „fătălău plângăcios", Corneliu Dobriţoiu, Daniel Constantin), parlamentari constănţeni (Eduard Martin, Mihai Lupu, Alexandru Mazăre, dar şi Mircea Banias, fostul lider al PDL Constanţa, „reconvertit" la doctrina PC), parlamentari din judeţele Ialomiţa şi Galaţi şi, evident, liderii PSD Constanţa, primarul Radu Mazăre şi preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, dar şi numeroşi funcţionari din administraţia locală şi judeţeană. Toate bune şi frumoase, Viorica şi ai săi au făcut atmosferă, concertul a fost întrerupt pentru declaraţiile de la Cotroceni ale preşedintelui interimar Crin Antonescu pentru ca, în cele din urmă, să urce pe scena garda USL. Aproape toţi liderii, toţi parlamentarii au luat cuvântul, criticându-l în termeni duri pe preşedintele suspendat Traian Băsescu. Ca şi cum acesta din urmă ar fi fost deja demis. Previzibil, cel mai „lejer" discurs i-a aparţinut lui Radu Mazăre care, aşa cum ne-a obişnuit în ultimul timp, nu se mai dezlipeşte de trupa de tineri şi tinere îmbră

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia şi Ucraina continuă atacurile aeriene, în timp ce perspectiva unei încetări a focului rămâne incertă

News.ro acum o ora
Rusia şi Ucraina au continuat atacurile aeriene reciproce, provocând răniţi şi pagube, au afirmat oficialii duminică dimineaţa, în timp ce soarta propunerii de încetare a focului în războiul care durează de trei ani rămâne incertă, scrie Reuters. Pr

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 11 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 9 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 12 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 8 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 10 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 8 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 8 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Sebastian Constantin Popescu și-a depus CANDIDATURA la alegerile prezidențiale din partea Partidului Noua Românie (PNR)

Gandul acum 7 ore
Sebastian Constantin Popescu a intrat în cursa pentru președinția României, din partea Partidului Noua Românie. Candidatura sa a fost admisă de Biroul Electoral Central sâmbătă, 15 martie, ultima zi în care se pot depune solicitările pentru competiț

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 14 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Vremea

București
acum

dum.

9°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

3°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°