Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăria Slatina caută voluntari pentru supravegherea anvelopărilor din oraş

Publicat in Adevarul, sâmbătă 14 iulie 2012 ·

Iniţiativă inedită a diriguitorilor Primăriei municipiului Slatina. Viceprimarul Minel Prina a declarat că municipalitatea a decis să apeleze la bunăvoinţa slătinenilor pentru a-şi supraveghea singuri lucrările de anvelopare a blocurilor în acest an. Motivul?... Numărul insuficient de angajaţi la primărie care să monitorizeze stadiile lucrările pe fiecare dintre cele aproximativ 200 scări de bloc ce vor fi termoizolate până la finele anului.

Reprezentanţii Primăriei Slatina vor avea luni – 16 iulie, o întâlnire cu toţi responsabilii scărilor de bloc din oraş ce au fost acceptate în cadrul celor două programe de reabilitare termică derulate de municipalitate cu fonduri proprii, respectiv „Slatina – oraş verde, oraş curat” şi „Slatina în haină nouă”. Întâlnirea nu este una întâmplătoare, ci urmăreşte un scop.

„Am decis să le solicităm responsabililor scărilor de bloc ce vor fi anvelopate în acest an să îşi desemneze un reprezentant de pe scară - adică un locatar, care să supravegheze lucrările de la început şi până la final. Noi o să instruim puţin aceste persoane, o să le spunem la ce trebuie să fie atenţi, cum să fie efectuată o astfel de lucrare astfel încât toate scările să aibă aceeaşi calitate ca în anii precedenţi şi să asigure garanţia de zece ani. Este o iniţiativă a noastră care ne-ar ajuta enorm deoarece ne-am dat seama că nu putem face singuri supravegherea tuturor celor aproape 200 scări de bloc ce vor fi anvelopate în acest an. Primăria Slatina nu are suficient personal de monitorizare a lucrărilor, suntem depăşiţi în acest sens”, a afirmat Prina.

Activitate „moca”

Supraveghetorii-locatari vor urmări executarea lucrărilor de termoizolare şi vor putea sesiza oricând primăria dacă vor observa probleme de execuţie. Din păcate, aceştia nu vor fi remuneraţi de către primărie pentru efort, singura lor „răsplată” putând fi c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 5 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum o ora
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 4 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 6 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 3 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Analiză: Bugetul Uniunii Europene atinge 200 de miliarde de euro în 2025, dar pe ce se duc banii

Wall-Street.ro acum o ora
Comisia Europeană a propus un buget anual al UE în valoare de 199,7 miliarde de euro pentru 2025. Bugetul va fi completat de plăţi estimate la 72 de miliarde de euro în cadrul NextGenerationEU. Acest pachet financiar substanţial va ajuta UE să îşi î

Măsuri urgente ASF propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie

Ziua Constanta acum 9 ore
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024 motivând că o astfel de măsură combate creşterea excesivă a preţurilor ce poate avea loc brusc, pe fondul dezechilibrelor din piaţă,

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 6 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Vremea

București
acum

26°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

26°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/29°
Timisoara
acum

23°
joi

22°/34°
vin.

20°/36°
sâm.

22°/39°
dum.

19°/33°