Tiberius Gheorghe Octavian Vatamaniuc, în vârstă de 31 de ani, individul cunoscut şi ca „ninja” din Club River de la Rădăuţi, are de stat la închisoare şase ani. Aceasta este decizia Tribunalului Suceava, o decizie care poate fi atacată la instanţele superioare.
În cadrul procesului care a început acum câteva luni, Vatamaniuc era acuzat de comiterea a patru infracţiuni. Pentru distrugere, judecătorii au luat act că procesul a încetat ca urmare a retragerii plângerii de către Adrian Chiţu, administratorul Club River. Pentru celelalte trei infracţiuni prinse în rechizitoriu, procesul a continuat, iar pedepsele aplicate sunt următoarele: pentru tentativă de omor calificat – 6 ani de închisoare, pentru ultraj contra bunelor moravuri – 1 an şi 6 luni, iar pentru port fără drept de arme albe – două luni închisoare.
De asemenea, instanţa a decis să-i acorde despăgubiri morale persoanei pe care Tiberius Vatamaniuc a atacat-o şi lovit-o cu sabia în incinta Club River. Mai exact, Costel Nistor, din Volovăţ, va avea de primit 20.000 de lei morale şi 22.545 de lei daune materiale.
Faptele pentru care este judecat Vatamaniuc s-au petrecut în noaptea de 12 spre 13 august 2011, iar rechizitoriul de trimitere în judecată a fost finalizat la începutul acestui an, după ce la dosar a fost depus rezultatul expertizei psihiatrice, care a arătat că autorul avea discernământ în momentul atacului.
A intrat cu sabia în club şi cu maşina pe terasă
Atacul său din noaptea de 12 spre 13 august 2011, petrecut în incinta Clubului River din Rădăuţi, a fost extrem de agresiv. Conform anchetei procurorilor, Vatamaniuc a încercat să-l lovească în cap cu o sabie, cu o lamă de 68 de cm lungime, pe Costel Nistor, din Volovăţ, acesta din urmă scăpând după ce a reuşit să pareze cu mâna lovitura. El a fost tăiat adânc în zona cotului, iar pentru îngrijiri medicale