Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul vrea să introducă plata TVA doar la momentul încasării facturii

Publicat in Vocea Brailei, sâmbătă 14 iulie 2012 ·

* viitoarea măsură anunţată de actualul Executiv va viza însă un prag maxim de 500.000 euro

Veşti bune pentru patroni: se elimină calvarul obligativităţii plăţii TVA la momentul emiterii facturii. Această regulă a provocat mari probleme oamenilor de afaceri, care nu de puţine ori au fost aproape de faliment întrucât recuperarea cu întârziere a sumelor de TVA le-a afectat sever cash-flow-ul şi continuă să o facă şi la acest moment.

Premierul Victor Ponta a declarat că va anunţa în curând măsurile pe care Guvernul intenţionează să le aplice după 1 august, precum plata TVA doar la momentul încasării facturii pentru sume în cuantum de până la 500.000 euro, condiţia fiind ca plăţile să fie efectuate prin bancă. "Sperăm ca, luni, să putem anunţa că plata TVA la facturi de până la 500.000 de euro să se facă doar la încasare, cu condiţia ca aceste plăţi să se facă prin bancă, nu cash, deoarece altfel s-ar încuraja piaţa neagră", a spus premierul Ponta. El a arătat că măsura trebuie agreată şi de Fondul Monetar Internaţional pentru a fi aplicată.

Patronii brăileni au salutat intenţia Executivului legat de modificarea regulilor în ce priveşte TVA-ul. "În mod evident este o măsură binevenită pentru mediul de afaceri. Antreprenorii români se chinuie de ani de zile să convingă Executivul în ce priveşte efectele pozitive în economie. Singura noastră temere se leagă de capacitatea instituţiilor statului de a urmări facturile şi TVA aferent. De asemenea, statul va avea probleme în sensul că va încasa cu întârziere TVA-ul, care sub pragul de 500.000 euro ar urma să se plătească la încasarea facturii şi nu cred că-şi permite să suporte astfel de întârzieri. Oricum, este în mod cert o măsură foarte bună pentru mediul de afaceri şi aşteptăm transpunerea ei în practică", ne-a declarat Sorin Constantin, preşedintele Filialei Brăila a Patronatului Româ

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roșu de furtuni în două județe. Meteorologii anunță vijelie „cu aspect de tornadă”

HotNews acum 21 minute
Meteorologii au emis, joi seară, o avertizare Cod roşu de grindină, ploi torenţiale şi vijelie puternică, posibil cu aspect de tornadă, în mai multe localităţi din judeţele Dolj şi Mehedinţi. Potrivit ANM, între ora 18:15 și 18:45, sunt vizate de o

UPDATE - Cod roşu de grindină, ploi torenţiale şi vijelie puternică, posibil cu aspect de tornadă, în judeţele Dolj şi Mehedinţi

News.ro acum 31 minute
Meteorologii au emis, joi seară, o avertizare Cod roşu de grindină, ploi torenţiale şi vijelie puternică, posibil cu aspect de tornadă, în mai multe localităţi din judeţele Dolj şi Mehedinţi. Avertizarea a fost prelungită pentru localităţi din Dolj.

Suedia donează 2 milioane de dolari pentru Radio Europa Liberă, după ce Trump a tăiat finanțarea

HotNews acum 41 minute
Guvernul Suediei s-a angajat să doneze 2 milioane de dolari pentru Radio Europa Liberă/Radio Liberty, după ce administraţia preşedintelui american Donald Trump a îngheţat finanţarea radiodifuzorului, notează The Local, conform News.ro. „După ce Stat

Un nou record istoric pentru euro! BNR a stabilit un curs de 5,1222 lei

Ziua Constanta acum 4 ore
Moneda națională s-a depreciat joi, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,1222 lei, în creștere cu 2,31 bani (0,45%) față de cotația precedentă, de 5,0991 lei, înregistrând un nou maxim istoric, conform Age

Un judecător critică Parchetul General pentru că nu a mai strâns probe în dosarul lui Georgescu

G4Media acum 21 minute
Un magistrat de la Judecătoria Sectorului 1 critică Parchetul General pentru că i-a prelungit lui Călin Georgescu măsura controlului judiciar fără să vină în instanță cu probe noi, iar dosarul acestuia a rămas ‘în nelucrare’, transmite Agerpres. Sus

Weekend special în Iulius Town: competiție de baschet, teatru pentru copii și timp petrecut în familie

Press Alert acum o ora
Într-o lume tot mai grăbită și prinsă în task-uri cotidiene, timpul liber devine din ce în ce mai prețios. Iulius Town te încurajează să petreci momentele tale libere alături de cei dragi, creând amintiri speciale. În acest weekend, te invităm să îț

Consilier BNR: Dacă nu schimbăm direcția, duminica viitoare, Titanic scrie pe noi

HotNews acum 5 ore
Leul pierde peste 1% in fiecare zi, de marți încoace, ROBOR a crescut cu peste 22%, iar statul nu a reușit să împrumute de la bănci nici măcar 500 milioane lei, dobânzile urcând la cer, a scris pe contul său de Facebook Eugen Rădulescu, consilier în

Conclav la Vatican Un nor de fum negru a ieșit din coșul Capelei Sixtine, joi. Noul Suveran Pontif n-a fost ales

Ziua Constanta acum 5 ore
Un nor de fum negru a ieșit din coșul Capelei Sixtine, joi la prânz, ceea ce indică faptul că noul Pontif nu a fost ales. Cei 133 de cardinali electori nu au reușit să ajungă la un acord asupra unui nume, miercuri seară, în singura rundă de votare o

Sebastian Burduja reorganizează Ministerul Energiei: taie 25% din cheltuielile salariale și desființează 91 de posturi: „Economisim 10 milioane de lei anual”

Libertatea acum o ora
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat că va tăia în carne vie la ministerul Energiei. El reorganizează instituția pe care o conduce și va desființa 91 de posturi și va tăia salariile, scrie News.ro.

Cererea de anulare a alegerilor prezidențiale din 4 mai, pe ordinea de zi a ședinței de vineri a CCR

HotNews acum 2 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) se reunește vineri în ședință unde va dezbate cererea de anulare a alegerilor formulată de candidatul Partidului Noua Românie, Sebastian Popescu. Pe ordinea de zi a ședinței se află și validarea scrutinului de

Vremea

București
acum

19°
joi

12°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/16°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

15°
joi

10°/16°
vin.

7°/13°
sâm.

5°/18°
dum.

6°/9°
Constanta
acum

14°
joi

11°/18°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/13°
dum.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

10°/16°
vin.

6°/12°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/11°
Timisoara
acum

14°
joi

10°/15°
vin.

9°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

9°/15°