Amir Khan vrea să dovedească că este cel mai bun la categoria sa învingându-l pe Danny Garcia, iar apoi plănuieşte să treacă la semimijlocie pentru a se confrunta cu Floyd Mayweather.
“Este şansa mea pentru a dovedi că sunt cel mai bun.Pot câştiga titlul WBC, iar apoi e cazul să fac următorul pas.
Khan şi-a pierdut titlurile WBA şi IBF în faţa lui Lamont Peterson într-o luptă controversată care a avut loc în decembrie, dar americanul a picat apoi testul antidoping.
Acum Khan va da piept cu Garcia , care a câştigat titlul WBC în faţa Erik Morales şi care se declară optimist înaintea partidei cu Khan.
« Este rănit aproape în fiecare luptă. Apoi fuge.Asta nu e apărare.După ce se va întâmpla asta sâmbătă, va face la fel. Poate să fugă, dar nu se poate ascunde» a spus Garcia.
Dacă Khan va trece la o categorie superioară el are în plan o confruntare cu Floyd Mayweather.
“Aş prefera o luptă cu Mayweather, dar pentru asta trebuie să trec la o altă categorie.Nu este vorba de bani, este vorba de mine pentru că ştiu că-l pot învinge şi pot fi printre cei mai buni.”
Foto:BBC Amir Khan vrea să dovedească că este cel mai bun la categoria sa învingându-l pe Danny Garcia, iar apoi plănuieşte să treacă la semimijlocie pentru a se confrunta cu Floyd Mayweather.
“Este şansa mea pentru a dovedi că sunt cel mai bun.Pot câştiga titlul WBC, iar apoi e cazul să fac următorul pas.
Khan şi-a pierdut titlurile WBA şi IBF în faţa lui Lamont Peterson într-o luptă controversată care a avut loc în decembrie, dar americanul a picat apoi testul antidoping.
Acum Khan va da piept cu Garcia , care a câştigat titlul WBC în faţa Erik Morales şi care se declară optimist înaintea partidei cu Khan.
« Este rănit aproape în fiecare luptă. Apoi fuge.Asta nu e apărare.După ce se va întâmpla asta sâmbătă, va face la fel. Poate să fugă, dar