Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lovitură de stat ca în Africa

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 14 iulie 2012 ·

Europarlamentarul doljean Marian Jean Marinescu a asemuit, vineri, situaţia actuală din România cu loviturile de stat de prin ţările africane. Marinescu a susţinut că modalitatea în care au fost schimbaţi primii trei oameni din stat nu indică altceva decât o ştergere cu buretele a tuturor reuşitelor democraţiei de după 1989.

„M-am întrebat zilele acestea de foarte multe ori: ce se întâmplă cu noi? Am fost în Piaţa Prefecturii în 22 decembrie 1989, am trecut în ultimii 22 de ani prin multe - mai bune, mai rele... Am trecut şi prin mineriade, la una dintre ele eram chiar prefect! Mi-a fost şi mai bine, mi-a fost şi mai rău. Am plătit şi dobânzi de 180% pe an, am făcut şi politică. Dar, încet-încet, aceste eforturi au dus către ceva: România a intrat în Uniunea Europeană, aducându-mi speranţa că ne îndreptăm către mai bine. Mă întreb acum: cum e posibil să distrugem în câteva zile ceea ce am realizat în 22 de ani - toţi, nu doar politicienii? Nu e cinstit să se întâmple aşa ceva, nu e corect pentru noi toţi ca în câteva zile să distrugi tot ce a construit un popor întreg în aceşti 22 de ani“, a spus Marian Jean Marinescu într-o conferinţă de presă susţinută vineri la sediul PDL.

„Situaţia actuală este extrem de periculoasă“

Europarlamentarul consideră că situaţia din România a devenit deosebit de periculoasă pentru democraţie: „Am spus şi într-o intervenţie a mea din Parlamentul European: în România nu mai există dispută politică, este un atac împotriva a tot ce s-a construit în ultimii 22 de ani, în materie de stat de drept, justiţie, democraţie. Eu nu vreau să mă întorc înainte de 1989, vreau să trăiesc în 2012, la un nivel la care am ajuns cu mare greutate! Nu poţi să înlocuieşti în trei zile primii trei oameni de stat. Nu s-a întâmplat aşa ceva decât, poate, în Africa, după vreo lovitură armată. Nu se poate să pui mâna pe instituţii doar pentru c

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 6 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 10 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 12 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 8 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 4 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 9 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 7 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°