Fostul ambasador francez la Bucureşti Henri Paul pledează pentru încheierea tranziţiei democratice a României, devastată de o criză politică, într-un articol de opinie intitulat "Încotro se îndreaptă România?" ("Où va la Roumanie?") şi publicat de cotidianul Le Figaro.
În prima parte a articolului, publicat în ediţia de joi, fostul ambasador explică situaţia politică din România, caracterizată de revocarea preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, punerea la îndoială a imparţialităţii Curţii Constituţionale, încarcerarea fostului premier Adrian Năstase, contestarea prezenţei preşedintelui României la Consiliul European, în locul premierului, şi suspendarea şefului statului.
El invocă, printre motivele posibile ale acestei situaţii, Constituţia prea lungă şi neclară şi atrage atenţia asupra crizei de guvernare pe care o traversează PDL şi asupra nemulţumirii opoziţiei faţă de preşedinte, manifestată încă din 2009, când acesta a fost ales pentru un al doilea mandat graţie voturilor românilor din diaspora.
"Corupţia afectează profund ţara şi ascunde alegerile democratice pe care le poate face aceasta", afirmă diplomatul francez. Uniunea Europeană este în mare parte neputincioasă: menţinând un mecanism de cooperare şi verificare a progreselor României către un stat de drept, ea este la maximul posibilităţilor sale, şi este obligată să recunoască faptul că progresele sunt prea lente. Astfel, mai multe state europene, între care Olanda, Germania şi Franţa, au blocat intrarea României în spaţiul Schengen, generând o înfrângere diplomatică pentru preşedinte, explică el.
"Cred că nu este posibil să se continue în acest fel. Criza regimului trebuie să se încheie într-un fel sau altul. Sărăcia şi chiar sărăcia lucie a numeroşi români, rămaşi fără beneficiile creşterii economice din anii '90, în cazul căreia emigraţia este doar unul dintre