Ditamai căsoaia, anexată cândva abuziv unui cunoscut spital de psihiatrie, a fost retrocedată proprietarilor. Undeva, pe acolo, am aflat un vraf de registre considerate neimportante de foștii deținători și azvârlite în spatele clădirii. Unul dintre ele, mai adăpostit de ploaie și omăt, este încă lizibil. L-am recuperat. Pe măsură ce dai paginile, devine de-a dreptul… captivant. Sigur că, administrativ-contabil, nu mai au cum interesa rapoartele de tură din anul 2006 ale unui pavilion cu 20-30 de internați. De abuzuri psihiatrice nu mai poate fi vorba, iar întâmplări cu totul deosebite nu-s consemnate, așa că rapoartele asistentelor medicale trec rareori pragul rutinei și banalului.
Dar ce munte de tristețe și suferință ascunde acest registru și cât de revelator poate fi pentru lămurirea raportului bolnav psihic-societate, acum și… totdeauna! Toate însemnările conțin două fraze-tip: ”masa s-a servit la timp și a fost suficientă” (să te ferească Domnul de mâncarea ”suficientă” din spitale, n.n.) și ”pacienții nu au pus probleme deosebite”. Lista de medicamente administrate este surprinzător de bogată și variată, și-i greu de crezut că, azi, s-ar mai onora gratuit astfel de rețete conținând antibiotice performante (internații aveau și alte suferințe), se mai practică la fel de frecvent, la psihiatrie, perfuzarea pentru vitaminizare, tratamentele stomatologice, ori se apelează atât de des și fără rezerve la prestația clinicilor specializate din alte spitale. (Dacă greșesc, îmi cer iertare.) În rest, Diazepamul, Algocalminul și Fenobarbitalul rămân ”remediile” cele mai la îndemână. Frapează numărul mare de internări și externări într-un pavilion cu 30 de paturi (14 internări doar în 28 februarie!) – doar un specialist în domeniu poate să le explice. Pentru noi, rămâne pură bizarerie.
Cea mai frapantă surpriză o constituie însă linia trasă, în zilele
