Premierul Victor Ponta a declarat sâmbătă, la recepţia de Ziua Franţei, că trebuie continuate proiectele comune pe care cele două ţări le au, dând drept exemplu lucrările la autostrada Comarnic - Braşov, informează Agerpres.
„Am construit societatea modernă pe inspiraţia modelului francez şi cred că democraţia, legea, sistemul social, cultural s-au inspirat din modelul francez. Cred de asemenea că trebuie să mulţumim mereu Franţei pentru ajutorul pe care l-a dat României pentru a deveni membră a Uniunii Europene şi de a învăţa să trăiască în Europa după cei 50 de ani de comunism. Înţeleg să vă transmit acest mesaj din inimă din partea guvernului meu şi, pentru că sunt prim-ministru, trebuie să vă spun că prima unitate economică pe care am vizitat-o ca premier a fost uzina de la Mioveni, Dacia Renault. Sunt foarte convins că trebuie continuate proiectele comune pe care le-am închis, nu ştiu de ce. Trebuie să continuăm autostrada Comarnic - Braşov, care din păcate pentru toţi românii, nu este terminată“, a declarat Ponta, la recepţia desfăşurată la reşedinţa ambasadorului francez la Bucureşti.
Şeful Executivului român a subliniat că trebuie continuate marile proiecte energetice pe care cele două ţări le-au început.
„Trebuie să punem la punct nu doar idei, intenţii, ci trebuie să facem şi lucruri concrete. Iată, aceasta este ideea Guvernului român. Sunt foarte optimist că vom reuşi şi vă rog, domnule ambasador, să transmiteţi preşedintelui dvs, guvernului dvs, poporului dvs că aici, la Bucureşti, în România, aveţi un alt popor latin care iubeşte mult Franţa, societatea franceză şi care are foarte mult de învăţat de la dvs“, a adăugat Ponta.
Premierul Victor Ponta a declarat sâmbătă, la recepţia de Ziua Franţei, că trebuie continuate proiectele comune pe care cele două ţări le au, dând drept exemplu lucrările la aut