Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgul meşteşugarilor

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 14 iulie 2012 ·

Târgul meşteşugarilor, una dintre manifestările de tradiţie ale Zilelor Humorului, a reunit în acest an, aşa cum ne-a spus meşterul cioplitor Florin Cramariuc, starostele Asociaţiei Meşterilor Populari din Bucovina, un număr de 42 de meşteşugari şi artizani din mai multe judeţe ale ţării (Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Sibiu, Suceava, Vaslui...).

„Meşteri şi meşteşugari autentici sută la sută”, aşa cum ne-a asigurat el, îndemnându-ne să vizităm târgul şi să achiziţionăm produsele care...ne fac cu ochiul.

Şi au „clipit” către noi, pentru că se aflau pentru prima oară la târgul de la Gura Humorului, produsele meşteşugăreşti ale vasluianului Dan Horgan.

Restaurator de obiecte de artă din lemn, Dan Horgan, care din anul 1990 realizează astfel de lucruri, a poposit la Gura Humorului între Târgul de meşteri de la Galaţi şi Tabăra de creaţie de la Muzeul Naţional „Dimitrie Gusti” (unde va picta icoane pe sticlă).

Dan Horgan, care este totodată redactor prezentator al emisiunii „Să redăm tradiţia”, de la Est 1 TV din Bârlad, şi coordonator al cercurilor de creaţie tradiţională de la Liceul „Eminescu” şi de la Cercul Militar din Bârlad, a poposit la Gura Humorului etalând pe masă şi pe standul din Parcul central măşti cioplite din lemn de castan, tei sau plop, icoane de vatră din lemn de fag şi stejar (din scândură veche de 53 de ani), icoane pictate pe sticlă şi ouă măiestru potcovite .

În apropierea lui, scânteind în lumina soarelui, se aflau expuse cazanele, ceaunele, tigăile şi carafele din aramă şi alamă ale lui Nicolae Căldărar din comuna Brateiu, judeţul Sibiu, care, abia sosit, ne-a chemat să-l vedem în zilele următoare, când va fi îmbrăcat cu portul specific al etniei pe care o reprezintă.

Târgul meşteşugarilor, una dintre manifestările de tradiţie ale Zilelor Humorului, a reunit în acest an, aşa cum ne-a spus

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 3 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Şeful Pentagului, Pete Hegseth, a invocat în mod fals lipsa armelor pentru a opri livrările către Ucraina, acuză democraţii

G4Media acum 32 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pete Hegseth, secretarul american al apărării, a oprit unilateral o livrare convenită de ajutor militar către Ucraina din cauza unor îngrijorări nefondate că stocurile de arme ale SUA sunt deficitare

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum o ora
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 3 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

UPDATE Incendiul de vegetație uscată de la Chilia, Tulcea, s-a reaprins! Se efectuează operațiuni de stingere cu elicopterul

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 6 iulie 2025, în ciuda eforturilor susținute ale forțelor de intervenție, în această dimineață incendiul din zonă localității Chilia s-a reaprins, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile și al vegetației extrem de uscate, fiind necesară o n

Rusia afirmă că a doborât 120 de drone ucrainene peste noapte

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Sistemele antiaeriene ruseşti au doborât peste noapte 120 de drone ucrainene, în principal în regiunile de frontieră cu Ucraina, a declarat duminică Ministerul Apărării de la Moscova, fără a raporta

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 6 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Fără preşedinţii Xi şi Putin, liderii din BRICS se reunesc la Rio pentru a respinge protecţionismul lui Trump

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fără preşedintele chinez Xi Jinping şi cel rus, Vladimir Putin, liderii din ţările BRICS vor încerca, la summitul care începe duminică la Rio de Janeiro, să formeze un front comun împotriva protecţio

Zelenski: Ucraina a încheiat acorduri cu parteneri europeni şi cu SUA pentru a intensifica producţia de drone

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ucraina a încheiat acorduri cu parteneri europeni şi cu o companie americană din domeniul apărării pentru a intensifica producţia de drone, a anunţat sâmbătă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski

Vremea

București
acum

34°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

32°
dum.

19°/34°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

34°
dum.

19°/34°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

32°
dum.

15°/33°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

35°
dum.

17°/36°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°