Un fost şef de agenţie concediat recent cere băncii, în instanţă, repunerea în funcţie şi despăgubiri pentru prejudicii materiale şi morale. Omul a fost reclamat chiar de un coleg din bancă. Contactaţi de Capital, reprezentanţii Millennium nu au dorit să comenteze situaţia
O bancă din România şi-a concediat unul dintre directorii de agenţie pe motiv că a eliberat un extras de cont pentru o clientă care avea nevoie de acest document pentru a obtine un card de credit la o alta banca. Asta susţine Dan. D, care până pe 10 mai a ocupat funcţia de director al unei agenţii Millennium Bank din Bucureşti.
Considerându-se lezat, omul solicită repunerea în funcţie dar şi despăgubiri pentru prejudicii morale şi materiale. Contactaţi de Capital, reprezentanţii băncii nu au dorit să comenteze situaţia rezumându-se doar la a afirma că relatările lui Dan. D nu sunt tocmai exacte.
Reclamat de un coleg, apărat de client,concediat pentru un extras de cont
“ În data de 10 mai 2012 am fost contactat de către reprezentanţii unei alte bănci în vederea comunicării unui extras pe ultimele trei luni eliberat din contul deschis pe numele C.D fiindu-mi comunicat că aceasta doreşte eliberarea unui card de credit de către banca respectivă”, arată constestaţia depusă de fostul director la Tribunalul Bucureşti.
Dan. D precizează că a luat legătura cu respectiva clientă şi că aceasta i-a comunicat în scris acordul său pentru transmiterea extrasului de cont către cealaltă bancă. “ Respectivul client a decis, până la urmă, să renunţe la cardul de credit pe care intenţiona să îl achiziţioneze de la cealaltă bancă şi a informat în acest sens sucursala unde avea deschis contul.
Cum extrasul de cont fusese eliberat între timp, directorul respectivei sucursale, doamna Anca S, a considerat că eliberarea documentului a adus prejudicii clientului şi a t