Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ştefan Odobleja Jr.:Tatăl meu a fost un vizionar, un om al viitorului

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 14 iulie 2012 ·

Fundaţia „Ştefan Odobleja“ din Drobeta Turnu Severin este condusă de fiul savantului, care a acordat în exclusivitate pentru GdS interviul de mai jos.

I.J.: Pentru cei care nu cunosc cazul Ştefan Odobleja: volumul său „Psihologia consonantistă“ a apărut în 1938, la Paris, cu zece ani înainte de opera lui Norbert Wiener, cel considerat oficial părintele acestei ştiinţe. Şi în loc de un Premiu Nobel pentru olteanul Ştefan Odobleja, ne-am ales cu o iluzie?

Ş.O.Jr.: „Psihologia consonantistă“ a apărut la Paris în anii 1938-1939 în două volume: „Psychologie consonantiste“, Libraire Maloine, Paris. Şi, atenţie, cartea a fost anunţată ca fiind gata de tipar încă din anul 1937. Acest anunţ a fost făcut cu ocazia Congresului internaţional de medicină militară ţinut la București în acel an (1937), unde tatăl meu, dr. Ştefan Odobleja, a obţinut premiul „Medic general dr. Alexandru Papiu“ cu lucrarea „La phonoscopie“ şi a lansat un prospect prin care anunţa că lucrarea despre psihologia consonantistă este gata de tipar.

La acel congres din Capitala României (1937), fiind internaţional, au participat medici militari avizaţi din toate ţările. Un larg interes asupra conţinutului cărţii tatălui meu l-a manifestat medicul şef al flotei a 7-a americane din Mediterana, William Seaman Bainbridge, care a anunţat această apariţie în Statele Unite ale Americii. Totodată, revista americană Psihological Abstract - care publica în coloanele ei cele mai de vârf cercetări obţinute în întreaga lume - a făcut o recenzie psihologiei consonantiste.

De ce am ţinut să reamintesc aceste amănunte? Pentru a arăta celor care nu cunosc cazul Odobleja faptul că tatăl meu a fost cunoscut în acei ani pe plan internaţional, deoarece el a participat cu articole de specialitate la întrunirile ştiinţifice, întruniri la care s-a făcut repede remarcat datorită ideilor sale de avangardă la

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav în Tulcea. Un poliţist a murit, iar alţi trei au fost răniţi într-un accident cu o ambarcaţiune a IPJ Tulcea

Mediafax acum 44 minute
„În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că şapte poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Tulcea, în timp ce se deplasau cu o ambarcaţiune pe braţul Sfântu Gheorghe al Dunării, ar fi pierdut controlul acesteia şi ar fi

Augustin Zegrean, despre procesul deschis de Călin Georgescu: Curtea de Apel va da o hotărâre care va fi supusă recursului, iar un recurs la Înalta Curte se judecă, dacă ai noroc, după un an

HotNews acum 20 minute
Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale Augustin Zegrean afirmă că orice soluţie ar da Curtea de Apel Bucureşti în dosarul deschis de Călin Georgescu, acea decizie nu va fi definitivă, iar un recurs se va judeca după un an, sau chiar mai mult, t

Departamentul Trezoreriei al SUA anunță că a fost ținta unui atac cibernetic din China

Ziare.com acum 19 minute
Departamentul Trezoreriei al SUA a anunțat că a fost ținta unui atac cibernetic susținut din China. Departamentul Trezoreriei a anunţat la data de 30 decembrie 2024, într-un mesaj transmis membrilor Camerei Reprezentanţilor, că a fost ținta unui ata

România elimină controalele în 40 de puncte de trecere a frontierei începând cu 1 ianuarie 2025

Mediafax acum 6 ore
România elimină controalele de frontieră cu Ungaria şi Bulgaria începând cu 1 ianuarie 2025, marcând intrarea efectivă în spaţiul Schengen terestru. Călătoriile spre aceste ţări vor deveni similare cu deplasările în interiorul României.

OMS cere din nou Chinei informații despre originea COVID, la cinci ani de la apariția pandemiei

Ziare.com acum o ora
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a cerut din nou Chinei - la cinci ani de la începutul pandemiei covid-19 - să împărtăşească datele şi informaţiile de care dispune, în vederea înţelegerii modului în care a început pandemia, relatează AFP. ”Con

Cine este Cătălin Berenghi, bărbatul care a amenințat-o pe judecătoarea din procesul lui Călin Georgescu împotriva CCR

HotNews acum o ora
Bărbatul care a amenințat-o pe judecătoarea de la Curtea de Apel Bucureşti, Cristina Ardeleanu, în procesul intentat de Călin Georgescu împotriva deciziei CCR de anulare a primul tur al alegerilor prezidențiale, este Cătălin Berenghi, un fost luptăt

Cum va fi vremea de Revelion și la începutul anului 2025. Prognoza meteo actualizată

Ziare.com acum 8 ore
Temperaturile medii vor fi oscilante pe parcursul următoarelor două săptămâni, iar probabilitatea de precipitaţii va fi mai ridicată după 3 ianuarie, conform prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru intervalul 30 decembrie 2

Dorinel Munteanu, prima reacție după ce a plecat de la Oțelul: „Este cea mai grea decizie din cariera mea sportivă”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Dorinel Munteanu a decis să vorbească despre . Antrenorul a dezvăluit că acesta a fost cea mai grea decizie din cariera sa.

Sute de prizonieri, eliberaţi în cadrul unui nou schimb între Ucraina şi Rusia

HotNews acum 2 ore
Ministerul rus al Apărării a anunţat luni că 150 de militari ruşi au fost repatriaţi din Ucraina, unde fuseseră luaţi prizonieri de forţele ucrainene, în urma negocierilor mediate de Emiratele Arabe Unite. În schimbul lor, Moscova a eliberat, la rân

Anchetă în Brazilia după moartea a trei femei. Toate au mâncat din aceeași prăjitură de Crăciun

HotNews acum 3 ore
Trei persoane au murit și mai mulți membrii ai aceleași familii au ajuns la spital după ce au mâncat o prăjitură de Crăciun, scrie presa locală. Poliția a transmis, vineri, că probele de sânge prelevate de la victime au relevat niveluri mari de arse

Vremea

București
acum

lun.

1°/6°
mar.

1°/8°
mie.

2°/9°
joi

3°/10°
Iasi
acum

lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
joi

3°/11°
Constanta
acum

lun.

2°/5°
mar.

1°/8°
mie.

5°/11°
joi

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

-2°
lun.

-2°/5°
mar.

-2°/5°
mie.

0°/5°
joi

0°/5°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/7°
joi

1°/8°