Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO: Armele faimoşilor hoţi Bonnie şi Clyde vor fi scoase la licitaţie

Publicat in Gandul, sâmbătă 14 iulie 2012 ·

Două arme folosite de faimoşii hoţi Bonnie Parker şi Clyde Barrow şi descoperite în posesia lor după ce au fost împuşcaţi mortal de către poliţiştii texani în anul 1934, vor fi scoase la vânzare, în luna septembrie, de către reprezentanţii casei de licitaţii americane RR Auction, informează The Telegraph.

Revolverul Colt .38 era lipit pe partea interioară a coapsei cadavrului lui Bonnie Parker atunci când a fost găsit, în timp ce pistolul Colt .45 era aşezat la brâul lui Clyde Barrow.

Revolverul Colt .38 al lui Bonnie Parker. (FOTO: RR Auction)

Cele două arme vor fi scoase la licitaţie de casa RR Auction din Amherst, New Hampshire pe data de 30 septembrie alături de alte bunuri ale celor doi hoţi, printre care şi ceasul de aur al lui Clyde, o scrisoare primită din partea fratelui acestuia şi o cutie pentru cosmetice care i-a aparţinut lui Bonnie.

Bobby Livington, vicepreşedintele casei de licitaţii, preconizează că fiecare dintre cele două arme va fi vândută cu o sumă cuprinsă între 100.000 şi 200.000 de dolari.

Pistolul Colt .45 al lui Clyde Borrow. (FOTO: RR Auction)

"Aceasta este una dintre cele mai bune colecţii Bonnie şi Clyde pe care o să le veţi vedea vreodată", a declarat Livingston. "Ne aşteptăm ca pistoalele să se vândă cu sume cuprinse între 100.000 şi 200.000 de dolari, dar preţul ar putea fi mai mare", a mai explicat reprezentantul casei de licitaţii.

În cadrul unei licitaţii care a avut loc tot în 2012, alte două arme confiscate în 1933 de la una dintre ascunzătorile cuplului au fost vândute cu 210.000 de dolari, mult peste suma preconizată iniţial.

Acest lucru a sporit speculaţiile conform cărora colecţionarii vor fi dispuşi să liciteze sume mult mai mari pentru armele care au fost recuperate de lângă cadavrele celor doi.

Cuplul Bonnie şi Clyde a pus la cale o serie de jafuri la di

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu, mesaj pentru susținători după victoria în primul tur: „Dumnezeu e cu noi”

HotNews acum 20 minute
Candidatul independent care a strâns cele mai multe voturi în primul tur al alegerilor prezidențiale a transmis luni seară un mesaj către cele peste 2,1 milioane de persoane care l-au votat folosind mai multe simboluri biblice. El a început discursu

Gabriela Firea cere mobilizare în PSD pentru alegerile parlamentare de duminică: „Să nu pierdem timpul cu aceste analize”

Libertatea acum o ora
Gabriela Firea, președinta PSD București și europarlamentară, a făcut declarații importante după alegerile locale. Potrivit News.ro, Firea a subliniat necesitatea unei analize interne a partidului, dar a accentuat prioritatea mobilizării pentru aleg

VIDEO Călin Georgescu, mesaj direct către Elena Lasconi: „Nu aveți de ce să vă bucurați”

HotNews acum 14 minute
Politicienii sunt singurii care nu au înțeles victoria sa în primul tur al alegerilor prezidențiale, a transmis Călin Georgescu într-un mesaj pe Facebook și Youtube adresat luni seară celor care l-au susținut. „Politicienii sunt singurii care nu au

Doi polițiști sunt cercetaţi penal după ce au snopit în bătaie un bărbat, într-un restaurant din Arad. Victima a avut nevoie de 10-12 zile de îngrijiri medicale

Ziare.com acum 2 ore
Doi poliţişti din Arad sunt cercetaţi penal, după ce ar fi bătut, într-un restaurant, un bărbat şi i-ar fi distrus telefonul mobil, au anunţat, luni, 25 noiembrie, procurorii arădeni. Potrivit unui comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Judecăt

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 4 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

Şeful militar al NATO cere companiilor din statele aliate să se pregătească pentru un scenariu de război

Adevarul acum 2 ore
Şeful Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi adapteze în consecinţă liniile de producţie şi distribuţie pentru a fi mai puţin vulnerabile la eventua

Profilul alegătorilor lui Călin Georgescu: O treime sunt tineri, doar 13% dintre persoanele cu studii superioare au votat cu candidatul pro-rus

G4Media acum o ora
Aproape unul dintre trei tineri cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani a votat cu candidatul pro-rus și ultra-naționalist Călin Georgescu, arată Remus Ștefureac, directorul INSCOP Research, care a realizat un profil al votanților care au creat sur

Presa internaţională: Cum a ajuns o vedetă TikTok pro-Putin în fruntea scrutinului prezidenţial

BusinessMagazin acum 31 minute
Financial Times analizează cum a ajuns o vedetă TikTok pro-Putin în fruntea scrutinului prezidenţial din România.

Vremea în următoarele două săptămâni în Dobrogea

Ziua Constanta acum 4 ore
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni în Dobrogea. Tendința va fi de încălzire ușoară și treptată până în 29 noiembrie, de la o medie regională a temperatur

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 4 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/10°
Iasi
acum

lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

lun.

1°/6°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/4°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

1°/7°
Timisoara
acum

lun.

3°/8°
mar.

3°/9°
mie.

4°/8°
joi

6°/11°