Gabriela Firea a împlinit, ieri, 13 iulie, o cifră rotundă. Vedeta postului Antena 1 şi-a serbat împlinirea celor 40 de ani în Italia la Torino, alături de soţul ei, Florentin Pandele şi bebeluşul lor, micuţul Petru David, în vârstă de aproape două luni. Gabriela Firea a împlinit, ieri, 13 iulie, o cifră rotundă. Vedeta postului Antena 1 şi-a serbat împlinirea celor 40 de ani în Italia la Torino, alături de soţul ei, Florentin Pandele şi bebeluşul lor, micuţul Petru David, în vârstă de aproape două luni.
Tot aici, vedeta şi soţul ei vor boteza o pereche de gemeni. Gabi şi Florentin vor mai avea o vacanţă în cea de a doua jumătate a acestei luni, pe care o vor petrece împreună cu cei trei băieţi mai mari.
”De ziua mea vom pleca la Torino, unde botezăm o pereche de gemeni, fetiţă şi băieţel, iar pe 21 iulie plecăm în concediu cu băieţii”, ne-a spus Gabi Firea înainte de plecarea în Italia. Săptămâna aceasta, vedeta tv şi soţul ei au mai avut şi alte motive de sărbătoare. Ei au petrecut luni la munte aniversarea unui an de la nuntă şi aproape doi ani de la cununia civilă.