Ministrul Mediului şi Pădurilor, Rovana Plumb, a anunţat, vineri, că România poate tranzacţiona din nou certificate de emisii de gaze cu efect de seră, după ce Comitetului de Conformare a Protocolului de la Kyoto a ridicat suspendarea dreptului în această privinţă.
Plumb a anunţat, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul ministerului, decizia Comitetului de Conformare a Protocolului de la Kyoto de a ridica suspendarea dreptului României de a tranzacţiona certificate de emisii de gaze cu efect de seră.
"Practic, în acest moment, România a întreprins toate măsurile necesare pentru a putea relua imediat tranzacţionarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră. Personal, am insistat ca România să fie introdusă în Comitetul de analiză în luna iulie, şi nu în luna septembrie, aşa cum era menţionat iniţial, pentru a accelera obţinerea ridicării suspendării impuse ţării noastre", a declarat Rovana Plumb, citată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX de Ministerul Mediului şi Pădurilor (MMP).
În intervenţia susţinută în faţa Comitetului de Conformare, Plumb a insistat asupra măsurilor întreprinse de autorităţile române pentru a asigura conformitatea sistemului naţional de estimare a emisiilor de gaze cu efect de seră, cu prevederile Protocolului de la Kyoto şi ale regulamentelor subsecvente, se mai precizează în comunicat.
Potrivit MMP, România va continua să întreprindă astfel de demersuri şi în anii următori, iar Comitetul de Conformare a solicitat autorităţilor române să depună un Raport de progres în cursul anului 2013.
Comitetul de Conformare a Protocolului de la Kyoto, Ramura de Implementare, a suspendat România, la sfârşitul lunii august 2011, din posibilitatea de tranzacţiona drepturi de emisii de gaze cu efect de seră. Suspendarea a fost ridicată vineri, 13 iulie, potrivit MMP.
Ministrul Mediului şi Pădurilor, Rov