Prof. Mariana Ionescu îşi încheie cariera de manager al celui mai bun liceu din judeţ în această vară. Se va reîntoarce din toamnă, la catedra de limba şi literatura română. Cine va fi numărul 21 la şefia colegiului rămâne de văzut.
Colegiul Naţional „Andrei Şaguna” este singurul din liceu în care toţi elevii au trecut Bacalaureatul. Mai mult, o absolventă – Melek Kaftar - a trecut de examenul maturităţii cu 10 pe linie. Este cel mai frumos cadou pentru directoarea celui mai bun liceu, prof. Mariana Ionescu, acum, la finalul carierei sale de manager. Din 2003 a preluat conducerea colegiului în care elevii reuşesc să treacă fără prea mari emoţii de Bacalaureat. Chiar dacă ea a condus cu o mână de fier prestigiosul colegiu recunoaşte că şi colegii ei au o contribuţie importantă în faima instituţiei, care, de 160 de ani a imprimat un model în comunitate la care mulţi râvnesc.
„Poate ar fi trebuit să deschidem mai mult şcoala spre Europa”
În fiecare an, Liceul „exportă” inteligenţă peste hotare, mulţi dintre absolvenţii Şagunei dorind mai degrabă o carieră serioasă în străinătate. Peste 20 de olimpici în fiecare an, examene luate fără niciun elev picat, săli amenajate în memoria înaintaşilor, multe activităţi extraşcolare şi tradiţii specifice doar Şagunei – sunt doar câteva dintre punctele cu care se poate mândri prof. Mariana Ionescu, acum, la finalul directoratului ei.
Însă, pe lângă multele motive de bucurie, Mariana Ionescu are şi o listă cu nereuşite. „Poate ar fi trebuit să deschidem mai mult şcoala spre Europa. Parteneriatele internaţionale rămân totuşi o problemă, care n-a depins doar de mine”, declară Mariana Ionescu.
„Există viaţă şi după Şaguna, dar legată de Şaguna”
Singura directoare din istoria Colegiului Andrei Şaguna, a 20-a înscrisă în placa de marmură fixată pe peretele de la intrare, se preg