Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, s-a cununat religios, sâmbătă, la Cluj-Napoca, la Biserica romano-catolică "Sf. Mihail", cu Czezar Eva, cu care s-a căsătorit civil la începutul lunii iulie la Primăria din comuna sa natală, Cârţa, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Cei doi miri au ajuns, sâmbătă, în jurul orei 17.00, la Biserica "Sf. Mihail", însoţiţi de două perechi de naşi, de familii şi de mai mulţi membri ai conducerii UDMR, printre care fostul lider al formaţiunii, Marko Bela, eurodeputaţii Iuliu Winkler şi Sogor Csaba, deputatul Marton Arpad, primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, şi viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Horvath Anna.
Ceremonia religioasă a fost oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu parohul bisericii, Kovacs Sandor, nunta fiind programată, sâmbătă seară, la restaurantul unui hotel de cinci stele din Cluj-Napoca.
Kelemen Hunor şi Czezar Eva s-au cununat civil la începutul lunii iulie la Primăria din comuna natală a mirelui, Cârţa, judeţul Harghita.
Kelemen Hunor s-a născut în comuna Cârţa, judeţul Harghita, şi va împlini 45 de ani în luna octombrie. Czezar Eva are 28 de ani şi s-a născut în oraşul Cristuru Secuiesc, judeţul Harghita. A lucrat ca şi consilier la Secretariatul General al Guvernului până în februarie 2012.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, s-a cununat religios, sâmbătă, la Cluj-Napoca, la Biserica romano-catolică "Sf. Mihail", cu Czezar Eva, cu care s-a căsătorit civil la începutul lunii iulie la Primăria din comuna sa natală, Cârţa, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Cei doi miri au ajuns, sâmbătă, în jurul orei 17.00, la Biserica "Sf. Mihail", însoţiţi de două perechi de naşi, de familii şi de mai mulţi membri ai conducerii UDMR, printre care fostul lider al formaţiunii, Marko Bela, eurodeputaţii Iuliu Winkler şi S