Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE – Grav accident la Nădlac cu un autocar cu 50 de persoane – zeci de răniţi şi un mort

Publicat in Ziua Veche, duminică 15 iulie 2012 ·

UPDATE – ‘Autocarul, care aparţine firmei de transport ‘Eurolines’ din Bucureşti, efectua o cursă internaţională pe ruta Olanda – România, în autocar aflându-se 50 de pasageri din Arad, Timişoara, Olteniţa şi Bucureşti. Din câte se pare, şoferul autocarului a încercat să facă o depăşire într-o curbă periculoasă şi, datorită neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de drum (carosabil umed), autovehiculul s-a răsturnat.

În urma accidentului o femeie de circa 40 de ani şi-a pierdut viaţa iar 22 de persoane, din care două mai grav, au fost rănite, fiind transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad’, a declarat pentru Agerpres, comisar şef Nicolae Bătrân, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad. În prezent, poliţiştii rutieri, împreună cu ofiţerii criminalişti din cadrul IPJ Arad, efectueză cercetări la faţa locului, pentru a stabili cauzele care au condus la producerea accidentului şi stabilirea vinovăţiilor.

Un autocar cu 50 de pasageri s-a răsturnat la Nădlac. 15 ambulaţe şi 5 maşini SMURD se află la faţa locului. Sunt zeci de răniţi şi cel puţin 1 mort.

Autocarul, cu număr de Bucureşti, venea din Vama Nădlac şi se îndrepta spre Arad. În autocar se aflau 50 de persoane. Din primele informaţii, se pare că o femeie a decedat, iar peste 20 de pasageri sunt răniţi. Autocarul s-a răsturnat din cauza vitezei într-o curbă. Carosabilul era puţin umed.

Traficul pe DN 7 este blocat. Potrivit România TV, pasagerii se întorceau dintr-o vacanţă din Olanda.

Şeful Poliţiei Nădlac, Ştefan Troiac, a declarat la Realitatea TV că autocarul se îndrepta dinspre Nădlac spre Arad şi că s-a răsturnat după ce a derapat. Se pare că şoferul ar fi intrat într-o curbă cu o viteză prea mare, a intrat pe contrasens şi s-a răsturnat când a încercat să redreseze autocarul.

Reprezentanţii Infotrafic au precizat că, potrivit primelor informaţii

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ucraina vrea să pună capăt războiului cu Rusia în acest an, dar e nevoie de mai multă presiune pe Moscova, spune șeful diplomației de la Kiev

HotNews acum o ora
Kievul vrea să pună capăt războiului cu Moscova „în acest an”, dar Occidentul trebuie să-și sporească „presiunea economică” și „militară” asupra Rusiei, întrucât „diplomația concilierii” nu funcționează cu Kremlinul, a declarat joi ministrul de exte

A murit Radu Stroe, fost deputat al PNL în mai multe legislaturi și ministru de Interne

Ziua Constanta acum 4 ore
Partidul Național Liberal își exprimă regretul profund față de trecerea în neființă a lui Radu Stroe, liberal convins, om de stat și coleg de nădejde. Radu Stroe a fost deputat al PNL în mai multe legislaturi, ministru de Interne, secretar general a

Un avion cu peste 200 de pasageri s-a prăbușit în India (VIDEO)

Ziua Constanta acum 7 ore
Momente de groază în India! Un avion Air India cu cel puțin 242 de pasageri la bord s-a prăbușit joi, la scurt timp după decolare, pe un aeroport din statul Gujarat din vestul Indiei, au anunțat mai multe mass-media locale, potrivit Agerpres. Potriv

Video Cinci funcţionari bancari au sprijinit o grupare să obţină credite de 18 milioane de lei cu acte false. Doi dintre aceștia au fost reținuți

Adevarul acum 24 minute
Cinci funcţionari bancari din Bucureşti sunt cercetaţi pentru că au sprijinit o grupare să obţină credite de 18 milioane de lei cu acte false. Funcţionarii ar fi intermediat relaţia dintre liderii grupului infracţional şi unităţile bandare fraudate.

Nicuşor Dan i-a invitat luni, la discuţii, pe reprezentanţii sindicatelor

HotNews acum 3 ore
Preşedintele Nicuşor Dan i-a invitat luni, la discuţii la Palatul Cotroceni, pe reprezentanţii mai multor organizații sindicale, respectiv Cartel Alfa, Blocul Naţional Sindical, CNSLR – Frăţia, Meridian şi Confederaţia Sindicatelor Democratice din R

Un poliţist de frontieră a fost reţinut pentru că a pus în circulaţie bancnote contrafăcute. Deținea 10.000 de euro falși

Adevarul acum 4 ore
Un poliţist de frontieră a fost reţinut, pe 11 iunie, de BCCO Timişoara după ce ar fi intrat în posesia sumei de 10.000 de euro în bancnote contrafăcute. Agentul a oferit o parte din bani altei persoane, pentru a fi puşi în circulaţie.

Ministrul Finanțelor cere demisii pentru situația de la Salina Praid. Șefii de la Salrom și Apele Române sunt acuzați că ignoră deciziile experților

HotNews acum 4 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a solicitat în şedinţa de Guvern de joi, demiterea directorilor de la Salrom şi Apele Române, pe care i-a acuzat că nu au ținut cont de recomandările specialiștilor privind remedierea situație de la Salina Praid,

Mihai Fifor: „Răbdarea PSD a ajuns la limită!” Acuze dure la adresa partenerilor de negocieri

HotNews acum 4 ore
Președintele organizației județene a PSD din Arad, Mihai Fifor, a afirmat, într-o postare pe Facebook, că PSD nu are motive să rămână la masa negocierilor privind noua guvernare dacă are parteneri care „confundă negocierile cu bășcălia”. „Răbdarea P

UE aprobă noi TAXE vamale pentru Rusia și Belarus. Pe ce categorii de importuri se vor aplica

Gandul acum o ora
Consiliul Uniunii Europene a adoptat joi noi taxe vamale asupra produselor agricole și îngrășămintelor chimice importate din Rusia și Belarus, măsură ce va intra în vigoare de la 1 iulie. Taxele vamale percepute de statele membre ale Uniunii Europen

Începând cu anul școlar 2025-2026, se extinde posibilitatea utilizării catalogului electronic în toate școlile care dispun de infrastructura necesară

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Educației a lansat in consultare publică modificări ale Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP). Mai exact este vorba despre modificarea articolului 106 alin. (2), pentru extind

Vremea

București
acum

25°
joi

17°/26°
vin.

19°/25°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/26°
Iasi
acum

21°
joi

14°/23°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/20°
dum.

12°/24°
Constanta
acum

23°
joi

17°/24°
vin.

17°/22°
sâm.

14°/22°
dum.

15°/23°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

10°/23°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/23°
Timisoara
acum

26°
joi

13°/26°
vin.

13°/26°
sâm.

10°/26°
dum.

13°/28°