Pe la sfârŞitul anilor ‘90 începuseră să apară în BucureŞti tot mai mulŢi vânători de moŞteniri. VizaŢi erau bătrânii fără urmaŞi sau ai căror copii erau stabiliŢi în străinătate. Autorii, de cele mai multe ori soŢ Şi soŢie, proveneau în special din lumea interlopă ori din rândul escrocilor care văzuseră un viitor în acest tip de afacere ce, la bază, nu presupunea niciun act ilegal. Era, deci, o afacere "dulce", cum denumesc infractorii faptele cu risc minim.

De acest gen de afacere s-au apucat Şi soŢii Mihnea Şi Nela Ionescu, în vârstă de 40 Şi respectiv 37 de ani, cunoscuŢi ca escroci imobiliari mărunŢi. ViaŢa celor doi se desfăŞura mai mult prin tribunale, iar o mare parte din banii pe care îi încasau în urma escrocheriilor îi cheltuiau pe avocaŢi. În 1997 însă, soŢii Ionescu l-au cunoscut pe Adrian Ludovic, în vârstă de 75 de ani, care locuia singur într-un apartament destul de dărăpănat din strada Maria Rosetti. LocuinŢa nu era chiar luxoasă, însă zona centrală o făcea să fie destul de valoroasă. Cu biniŞorul, cei doi l-au convins pe Ludovic să semneze un contract prin care ei se obligau să aibă grijă de el până în ultima zi a vieŢii, urmând ca, după moartea lui, casa să intre în proprietatea lor. Pentru că bătrânul era aproape netransportabil Şi abia se târa prin casă, sprijinit într-un baston, IoneŞtii l-au lăsat în plata Domnului. Nu aveau chef să-l spele Şi să-i facă de mâncare, mai ales că, total neîngrijit, erau Şanse mari ca acesta să moară mai repede.

După trei ani, Adrian Ludovic, ajuns acum la vârsta de 78 de ani, s-a săturat să mai tolereze atitudinea falŞilor binefăcători Şi i-a chemat la o discuŢie.

Cei trei s-au aŞezat la masă în jurul unei sticle cu băutură, iar proprietarul i-a anunŢat că intenŢionează să rupă contractul. La auzul acestor cuvinte, Nela Ionescu a făcut o criză de nervi Şi a apucat bastonul pe care Ludovic îl Ţinea s