Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sultanul Radu Mazăre a defilat pe un car alegoric, la Mamaia. "Arta cere sacrificii. Aveam şi mustaţă, dar nu se lipea şi mă gândeam că mă fac de râs"

Publicat in Gandul, duminică 15 iulie 2012 ·

Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a defilat, duminică, din nou în staţiunea Mamaia pe un car alegoric, el fiind îmbrăcat ca un sultan, după ce săptămâna trecută a participat la aceeaşi paradă costumat în spartan, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Radu Mazăre a sosit, sâmbătă seară, în parcarea de lângă Aqua Magic, locul de plecare al carelor alegorice prin staţiunea Mamaia, într-o caleaşcă, însoţit de patru tinere îmbrăcate în cadâne.

Primarul, îmbrăcat ca un sultan, cu un turban pe cap, a recunoscut că nu îi este greu să poarte costumul respectiv pentru că "arta cere sacrificii".

Mazăre a mai spus că a intenţionat să îşi pună şi o mustaţă pentru a fi cât mai autentic, dar aceasta nu se lipea şi s-a temut să nu i se desprindă.

"Aveam şi mustaţă, dar nu se lipea şi mă gândeam că atunci când dau un interviu, îmi cade mustaţa şi mă fac de râs", a afirmat Mazăre.

Radu Mazăre s-a urcat apoi pe un car alegoric aparţinând unui club din staţiunea Mamaia, care avea tematică orientală, şi a pornit spre faleza din staţiune.

Dacă săptămâna trecută carul în care se afla Mazăre era cel care deschidea parada, de această dată, caleaşca primarului închidea defilarea.

Ca şi în weekendul precedent mai multe care alegorice, reprezentând câte un club din Mamaia, în care se aflau fete care dansau pe diverse ritmuri, au participat la defilare până în zona Cazino din staţiune. Înainte de începerea paradei, un car alegoric care se îndrepta către locul de întâlnire pentru a porni apoi în paradă a luat foc, fără ca vreo persoană să fie rănită.

După ce defilarea carelor alegorice s-a încheiat, Radu Mazăre a mers pe o scenă amenajată în centrul staţiunii unde s-a fotografiat cu turiştii. Ulterior, primarul Constanţei a mers la o prezentare de modă.

În urmă cu o săptămână, Radu Mazăre a dat startul defilării carelor alegoric

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 8 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 12 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 8 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 7 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 6 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 10 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 9 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 9 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Materiale PIROTEHNICE, descoperite pe stadionul Steaua, înainte de meciul FCSB – CFR Cluj. Poliția a fost sesizată

Gandul acum 9 ore
Jandarmeria Română a anunțat că a au fost găsite cinci materiale pirotehnice pe stadionul Steaua, sâmbătă, 5 iulie, înainte de partida FCSB – CFR Cluj, stadionul Steaua, 05 iulie 2025. Obiectele interzise erau ascunse în interiorul arenei sportive ș

Vremea

București
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°