Investiţiile străine directe au scăzut în primele cinci luni din acest an cu peste 45%, totalizând 465 de milioane de euro, faţă de cele 849 de milioane de euro înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut. Pe de altă parte, depozitele nerezidenţilor în bănci au scăzut la 7,72 miliarde de euro de la aproape 8,5 miliarde de euro
“Deficitul contului curent în perioada ianuarie - mai 2012 a fost finanţat în proporţie de 24,2 la sută prin investiţii directe ale nerezidenţilor în România, care au totalizat 465 milioane euro (faţă de 849 milioane euro în perioada ianuarie - mai 2011), din care participaţiile la capital consolidate cu pierderea netă estimată au însumat 492 milioane euro, iar creditele intra-grup au înregistrat o valoare negativă de 27 milioane euro (net)”,arată un comunicat al Băncii Naţionale a României.
Dacă ar fi să comparăm cu anii 2008 sau 2009, scăderile sunt cu mult mai substanţiale şi putem vorbi despre o prăbuşire a investiţiilor în ţara noastră. La finele lunii mai, depozitele pe termen mediu şi lung ale strinilor reprezentau 7,72 miliarde de euro, cu 800 de milioane de euro mai puţin decât în decembrie 2011. O creştere a intrărilor este vizibilă în ceea ce priveşte transferurile directe, în marea lor majoritate, bani remişi de românii care muncesc peste graniţă. La acest capitol înregistraăm un excedent de aproape 1,7 miliarde de euro, după primele cinci luni din 2012.