Leul a căzut la cel mai mic nivel faţă de euro şi dolar din cauza temerilor că neînţelegerile de la nivel politic vor întârzia angajamentele luate faţă de creditorii internaţionali dar şi a îngrijorărilor exprimate de Germania cu privire la eforturile guvernului de a limita puterea Curţii Constituţionale şi pentru a înlătura preşedintele. Sursa: ANDREI STĂNESCU
Moneda s-a depreciat cu 0,5% faţă de euro vineri, până la cel mai scăzut nivel atins vreodată la nivel interbancar în raport cu euro: 4,5633 lei/euro. Per total, luna aceasta leul a scăzut cu 2,5%, cea mai proastă performanţă a unei monede din cele 27 de state emergente analizate de Bloomberg (în care se află incluse şi pieţele din regiune).
Leul a trecut prin al doilea declin săptămânal după ce lupta pentru putere dintre preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta a condus la suspendarea preşedintelui Băsescu, pe 6 iulie.
Germania a comunicat României, ministrului de externe român, că Angela Merkel, cancelarul Germaniei, este profund îngrijorată de acţiunile prin care guvernul Ponta încarcă să limiteze puterea Curţii Constituţionale, a transmis cancelaria Germaniei.
România se află într-o situaţie riscantă, luând în calcul presiunile crescânde exercitate asupra guvernului pentru relaxarea fiscală, a comunicat Fondul Monetar Internaţional pe 2 iulie.
Ţara s-a angajat că va scădea nivelul deficitului bugetar sub 3% din PIB, ceea ce înseamnă mai puţin de cinci miliarde de euro. FMI va realiza un nou raport cu privire la progresele făcute de România în ultimul timp pe data de 24 iulie.
Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, care este aşteptat să intervină pe piaţa monedată pentru a diminua fluctuaţiile valutare a spus recent că BNR are un câmp limitat de acţiune pentru a sprijini moneda deoarece vânzarea masivă de fonduri ar diminua puternic rez