Gândurile astea le am eu, venit până aici pentru a vedea locul în care a fost împuşcat fostul premier.

Un moment din istoria ţării. Lupta pentru putere e o dimensiune a istoriei naţionale, componentă a istoriei universale. Poate fi exclusă această dimensiune din investigarea lui 23 august 1944?

Fireşte că nu.

Când în trecutul românesc s-au înregistrat vânzări de frate la păgâni de dragul Domniei, când Paharnicul complota stând la aceeaşi masă cu Domnitorul, când Mihai Viteazu e trădat de garda personală şi Alexandru Ioan Cuza e dat în gât de cei apropiaţi, cum să crezi că acţiunile celor implicaţi în vâltoarea lui 1944 şedeau sub semnul patriotismului exemplar?

Nu poţi explica încăpăţânarea lui Iuliu Maniu şi Dinu C. Brătianu de a-l lăsa pe Mareşal să semneze Armistiţiul dacă nu ţii cont de grija acestora să nu-şi pună iscălitura pe un document care dădea ruşilor, pe gratis, Basarabia şi Bucovina.

Nu poţi explica graba Majestăţii sale de a tăifăsui cu comuniştii fără a lua în calcul îngrijorarea că şi-ar putea pierde tronul.

Nu poţi explica sârguinţa unor generali precum Gheorghe Mihail, Aurel Aldea de a implica Armata în Lovitura de stat fără a lua în calcul ura faţă de Mareşalul care-i trecuse în rezervă.

Nici Mareşalul nu poate fi ocrotit de trimiterea la cinismul politic.

Nu profitase, oare, generalul Antonescu de complicarea situaţiei lui Carol al II-lea, cel care-l pusese premier în speranţa că astfel se va salva, pentru a-l constrânge să demisioneze?

Şi nu-i trăsese pe sfoară acelaşi general, devenit Conducătorul Statului, pe amicii şi aliaţii săi legionari, fără de care n-ar fi ajuns atotputernicul României?

Reamintindu-ne aceste momente de cinism, zise şi de pragmatism politic, vom înţelege de ce pentru suspendarea lui Traian Băsescu au votat nu numai foşti