Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel puţin o persoană a murit şi alte 27 au fost rănite, după ce un autocar s-a răsturnat în apropiere de Nădlac

Publicat in Antena 3, duminică 15 iulie 2012 ·

Update 19:30 - Un număr de 27 de pasageri au fost răniţi în urma accidentului de autocar produs duminică în apropiere de vama arădeană Nădlac, 26 dintre aceştia fiind transportaţi la Spitalul Judeţean Arad, iar unul primind îngrijiri la faţa locului.

Managerul Spitalului Judeţean Arad, Teodora Olariu, a declarat pentru Mediafax că la Unitatea de Primire Urgenţe au ajuns 26 de răniţi, în timp ce unul a primit îngrijiri la locul accidentului.

"Toţi pacienţii sosiţi sunt stabili hemodinamic, iar vieţile nu le sunt puse în pericol. Primesc tratament şi continuăm investigaţiile medicale. În gerenal, rănile suferite sunt traumatisme toracice, craniene şi fracturi", a declarat Olariu.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Arad, Lorena Radu, a declarat că în autocar se aflau 42 de pasageri şi trei şoferi.

Între pasageri erau un bebeluş şi un copil de nouă ani, care nu au păţit nimic. Dintre şoferi, doar cel care conducea în momentul accidentului a fost rănit şi transportat la spital.

"Pasagerii care nu sunt răniţi au fost preluaţi de un alt autocar şi aşteaptă plecarea spre destinaţii, care sunt mai multe localităţi din ţară", a declarat, la rândul său, şeful Poliţiei Nădlac, Ştefan Troiac.

Circulaţia în zona accidentului este blocată în continuare, traficul fiind rederecţionat pe drumul judeţean care trece prin comuna Şeitin.

---------

Un autocar s-a răsturnat în apropiere de Vama Nădlac. O femeie în vârstă de 40 de ani a murit. Mai mulţi pasageri au fost răniţi. Accidentul s-a produs la 13 km de localiatea Nădlac. Este vorba despre autocatul unei firme.

Reprezentantul ISU Arad, Sorina Ambruş, a declarat pentru Antena 3, că nu se ştie exact numărul răniţilor dar se estimează că sunt minim 20. De asemenea, au fost mobilizate 15 ambulanţe şi o autospecială de descarce

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum o ora
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

FOTO Incendiu la o hală de vopsitorie auto din Sibiu. Zeci de persoane evacuate din imobilele învecinate

HotNews acum 31 minute
Un incendiu a izbucnit vineri la o hală cu destinația de vopsitorie auto din municipiul Sibiu. Flăcările au cuprins aproximativ 300 de metri pătrați din suprafața halei, iar mai multe autoturisme aflate în interior au fost afectate, transmite ISU Si

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 31 minute
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Cel mai periculos teorist din lume a fost ucis. Liderul Stat Islamic din Irak și Siria, omorât de coaliția militară condusă de SUA

Ziare.com acum o ora
Premierul irakian anunță uciderea liderului Statului Islamic pentru Irak și Siria. Liderul Statului Islamic din Irak și Siria, „considerat unul dintre cei mai periculoși teroriști din Irak și din lume”, a fost ucis, a anunțat vineri premierul irakia

Ciolacu: „Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu”

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, potrivit News.

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 5 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Preşedintele Camerei Deputaţilor a reziliat contractul cu firma care deţine restaurantul din Palatul Parlamentului, închis de către inspectorii ANPC - surse

News.ro acum o ora
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ciprian Şerban, a reziliat, vineri, contractul cu firma care deţine restaurantul din Palatul Parlamentului, unde au fost găsite nereguli de către inspectorii ANPC, şi care a fost închis, au precizat surse parlamenta

Vremea

București
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

19°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°